Un robot care "prezice" accidente ar putea fi cel mai bun lucru creat în 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Că maşinile autonome sunt viitorul nu mai este o surpriză, dar surprize apar din cercetările în acest domeniu. Acum, a fost creat un software care poate conduce mai bine decât tine.

Oricât ar suna de ciudat, cercetătorii au creat un robot cu abilităţi de medium, care poate prezice manevrele care trebuie făcute pentru a evita un accident. Nu te gândi însă la unul de tipul celui din Terminator.

Robotul e mai puţin „paranormal” şi mai mult deştept, fiind un software de inteligenţă artificială. Practic, software-ul prezice modul în care s-ar putea sfârşi o manevră şi astfel, previne accidentele preluând controlul asupra maşinii şi făcând în aşa fel încât să fie în siguranţă.

„Dacă ajungi pe o pojghiţă de gheaţă şi maşina începe să alunece, robotul îţi poate corecta cursul, astfel încât să ajungi acolo unde ţi-ai propus, în siguranţă. Computerul are senzori în plus şi procesează informaţia mult mai repede decât ar putea reacţiona un om. Dacă maşina ştie unde vreau să merg, mă poate duce acolo, dar trebuie să ştie ce mişcări ale roţilor îmi reprezintă intenţia şi care sunt răspunsurile la un mediu care deja s-a schimbat”, a explicat Justin Horowitz, cercetător la Universitatea din Illinois.

Vezi toate detaliile despre acest software care poate salva vieţile multora

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța