Steve Jobs, despre Macintosh din 1984: E începutul a ceea ce va fi revoluţionar. Cum sărbătoreşte Apple primii 30 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primul Macintosh a fost lansat în urmă cu 30 de ani. FOTO Apple

Macintosh este calculatorul care a schimbat lumea, compania Apple şi viaţa lui Steve Jobs. N-a fost un succes răsunător, dar la 30 de ani distanţă Apple şi-l aduce aminte în poate cel mai interesant mod: prezintă poveştile oamenilor care timp de trei decenii au fost dedicaţi Mac-ului.

Macintosh a fost prezentat pe 24 ianuarie 1984 de către un Steve Jobs tânăr şi prea optimist în produsul său. Apple sărbătoreşte în stilul său această aniversare, arătând lumii, prin intermediul site-ului său, ce au însemnat cele trei decenii de la Macintosh încoace prin oamenii care i-au folosit produsele.

Compania a creat şi un videoclip de aproape trei minute în care prezintă câţiva dintre oamenii care se folosesc de computerele sale pentru a-şi face treaba. Alţi utilizatori, mai puţin celebri, pot să-şi spună povestea Mac-ului lor pe o pagină dedicată. Există şi un top al Mac-urilor pe care oamenii spun că le-au avut, iar în vârf este Macintosh 512Ke, lansat în 1986. Macbook Pro din 2011 este singurul laptop din top, dar este la egalitate în popularitate cu un Macintosh SE din 1987.

Echipa de la Apple care a dezvoltat Macintosh

Pentru 2014, Mac Pro este în centrul atenţiei, iar Apple i-a denumit fila din timeline: „Creând viitorul“. Pentru modelul din urmă cu 30 de ani a ales titlul „Computerul care a schimbat totul“. Dincolo de piaţă, computerul acesta l-a schimbat pe Steve Jobs, îndepărtându-l de la Apple, şi a arătat înainte de vreme unde se va ajunge: interfaţă grafică intuitivă, portabilitate, simplitate.

Pe lângă cronologia impresionantă cu povestea unui om pentru fiecare an de Macintosh, Apple are şi un alt timeline mai mic, dar nu lipsit de importanţă. Este la finalul paginii „Your first Mac“ şi răspunde la întrebarea: Ce au făcut oamenii cu computerele Apple. Dacă în 1984 conducea domeniul Educaţie, în 2014 oamenii sunt axaţi pe Internet&email. Schimbarea ireversibilă spre acest domeniu s-a produs în 2000. Există şi un vârf în 1996 pe Grafică şi Design. Cronologia este disponibilă în gif-ul de mai jos (via The Verge).

„Suntem abia la începutul a ceea ce va fi revoluţionar pentru foarte mulţi oameni, la fel cum a fost telefonul“, a spus Steve Jobs despre primul Macintosh. Numele i-a venit lui Jobs de la mărul său preferat: McIntosh. Acest prim model a ajuns mai târziu să fie cunoscut drept Macintosh 128K, după cantitatea de memorie, iar preţul pe piaţă, la acea vreme, era de 2.500 de dolari. Spre comparaţie, primul calculator Apple a fost vândut cu 666 de dolari.

Primul Macintosh avea o unitate floppy de 3,5 inci, un mâner pentru a fi mai uşor de cărat, un ecran de 9 inci şi un procesor fabricat de Motorola. Acest computer este văzut drept cel care a popularizat interfaţa grafică, dar şi peste care a fost pusă baza actualelor modele produse de Apple. Spre exemplu, modelul din 1999, primul iMac, era un computer cu carcasă transparentă, difuzoarele şi porturile de conectare integrate în aceasta şi avea mâner pentru a fi mai uşor de cărat. Era un Macintosh, dar potrivit pentru secolul 21.

Reclama cu care Apple a introdus primul Macintosh: universul orwellian creat de IBM este distrus de rezistenţa Apple sub regia lui Ridley Scott

O altă reclamă celebră produsă în 1997. Pe fundal se aude Steve Jobs citind textul care ajunge un laitmotiv în filmul „iJobs“ lansat în 2013.

Şi celebrele reclame „I'm Mac vs. I'm PC“ prin care Apple a atras atenţia asupra unor funcţionalităţi ale produselor sale. Prin PC se înţelege, desigur, Microsoft, un rival clasic al Apple.

Află mai multe despre Apple:

Şi Steve Jobs a spus: să fie Macintosh! 30 de ani de la computerul care i-a adus sfârşitul la Apple

Chinurile facerii primului iPhone: Steve Jobs îl voia perfect, dar telefonul era departe de acest vis

Cofondatorul Apple, despre ce l-a schimbat pe Steve Jobs şi telefonul din anii '90 care a ajuns să inspire iPhone

Primul calculator creat de Steve Jobs şi Steve Wozniak, Apple I, a fost cumpărat la licitaţie pentru o sumă record

Mai multe pentru tine:
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco