Sharp deschide birou local în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sharp şi-a lansat reprezentanţa locală astăzi, urmând a avea un birou oficial de vânzări în România. Aici ei vor vinde electronice de consum, televizoare, frigidere, soluţii energetice şi alte gadeturi.

Sharp a fost fondată în 1912 şi de-a lungul timpului a produs mai multe inovaţii, printre care primul cuptor cu microunde, primul ecran TFT LCD de 14 inci, în 1988, primul televizor LCD în 2011 (95% din piaţa de televizoare este acum dominată de televizoare LCD şi LED), iar în 2007 a lansat cel mai mare televizor de acest fel, unul de 108 inci.

Firma are 50.429 de angajaţi la nivel mondial, la nivelul lunii mai, iar vânzările nete în anul fiscal încheiat pe 31 martie 2013 au fost de 22,6 miliarde de euro. În România, Sharp lansează televizorul Aquos de 90 de inci, despre care spune că este cel mai mare televizor LED LCD din lume. Preţul acestuia va fi de 60.000 de lei. Cele mai ieftin televizor din gamă este de 700 de lei.

“Decizia de a crea filiala Sharp Electronics din România a fost luată în urma unei serii de observaţii şi analize privind potenţialul pieţei locale. Schimbările economice şi mediul favorabil investiţiilor reprezintă argumente în plus care au influenţat decizia noastră de a extinde afacerile Sharp în România”, declară Jacek Klekowski, Preşedintele Sharp Electronics pentru Europa de Est.

Gama de produse pe care filiala Sharp din România o va comercializa pe piaţa locală include electronice de larg consum şi electrocasnice: televizoare LCD, echipamente audio, frigidere, congelatoare, cuptoare cu microunde, cuptoare cu aburi Steamwave, aparate de aer condiţionat, purificatoare şi umidificatoare de aer.

Dintre produsele oferite de Sharp România, cele mai noi televizoare - AQUOS LED LCD - merită o atenţie specială. Gama de produse din acest an include zeci de modele de înaltă tehnologie, adică televizoare cu o calitate a imaginii incomparabilă, dezvoltate cu panouri X-Gen şi cu tehnologia Quattron.

Mai multe detalii despre produsele Sharp din România puteţi găsi accesând documentele din acest link.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani