Şefia Microsoft: o dispută între indieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Microsoft este în căutarea unui nou CEO, după ce Steve Ballmer şi-a anunţat demisia anul trecut. Variantele de lucru vorbesc de un angajat din interior sau de o achiziţie importantă de la Google.

După ce toată lumea a ajuns de acord că CEO-ul Nokia, Stephen Elop nu va fi directorul Microsoft în urma preluării firmei finlandeze de către gigantul din Redmond, predicţiile l-au adus în prim plan pe Satya Nadella, vicepreşedinte senior pentru divizia de business şi Cloud. Aceasta ar fi alegerea moderată.

Satya Nadella - o schimbare fără niciun şoc

Potrivit "Bloomberg", Microsoft se pregăteşte să aibă un nou CEO în persoana lui Satya Nadella, vicepreşedinte pentru divizia de Cloud. De asemenea, Bill Gates ar urma să nu mai fie la conducerea companiei.

Cel care ar urma să îi ia locul lui Gates ar fi John Thompson, director al companiei până acum. Cu toate acestea, nu ar fi o retrogradare a lui Gates, fondatorul companiei, acesta urmând să fie mai implicat în dezvoltarea produselor.

Microsoft nu e o simplă companie din domeniul tehnologiei, afacerile sale plecând de la consumatorul simplu, la piaţa de tablete, PC-uri, telefoane, dar ducându-se şi în zone mult mai complexe, de business şi Cloud, care nu pot fi potrivite pentru oricine.

Nadella are 46 de ani şi are un master la Universitatea Wisconsin-Milwaukee şi altul la Universitatea din Chicago. El este de origine indiană. Până a ajunge la Microsoft, Nadella a lucrat la Sun Microsystems. Ca şi Ballmer, Nadella şi-a dedicat ultimii 22 de ani companiei din Redmond.

El s-a ocupat de divizia de servicii online, divizia Business, divizia Server and Tools Business şi a condus transformarea companiei într-una dintre cele mai puternice în zona de infrastructură online, în Cloud. Nadella a adus venituri importante Microsoft prin dezvoltarea ecosistemului Windows Azure. Veniturile din Cloud au crescut la 20,3 miliarde de dolari, cu patru miliarde mai mult decât în 2011. De asemenea, influenţa sa a fost masivă în dezvoltarea Office 365 şi transformarea acestui produs într-unul colaborativ.

O nouă variantă - Sundar Pichai

O altă variantă pentru Microsoft, care a venit de la Silicon Angle, este Sundar Pichai, vicepreşedintele Google responsabil de Android, Chrome şi Google Apps.

Sundar Pichai s-a născut acum 42 de ani în India şi are un master la Stanford. A venit la Google în 2004, unde a condus echipa de software, incluzând aici Google Chrome sau Chrome OS. De asemenea, este responsabil pentru transformarea Google Drive în ceea ce este astăzi. A supervizat dezvoltarea unor aplicaţii cum ar fi Gmail sau Google Maps.

Pe 13 martie 2013, Pichai şi-a adăugat Android la portofoliul de produse supervizate, mişcarea marcând eforturile Google de a unifica experienţa utilizatorilor atât pe platformele desktop, cât şi pe cele mobile.

Potrivit Silicon Angle, Sundar Pichai este alegerea principală pentru a conduce Microsoft, conform unor surse apropiate Microsoft. Negocierile sunt pe linia finală.

"Microsoft ar putea apăsa pedala de acceleraţie în domeniu cu Sundar Pichai, în crearea unui sistem de operare care să funcţioneze integrat atât pe Cloud, Mobile şi să aibă şi o componentă social", a afirmat Dave Vellante, analist-şef la Wikibon.

Afacerile care vor fi de interes pentru Microsoft

Compania trece printr-o schimbare radicală. Se descurcă foarte bine pe piaţa business, iar în zona de mobile începe să avanseze, odată cu ajutorul Nokia, ce a popularizat Windows Phone. Dar mai sunt multe lupte de dat.

Nokia a intrat în portofoliul Microsoft, iar creşterile acesteia trebuie să fie mai mari. 10% din piaţă înseamnă mult, pentru un sistem în care nimeni nu credea, dar Microsoft are nevoie de mai mult, mai ales pe fondul decăderii BlackBerry din zona business. Telefoanele cu Windows Phone încep să devină preferate companiilor, datorită integrării reuşite.

Venirea lui Pichai ar însemna şi o viziune nouă pentru Windows. Dar poate Microsoft să se schimbe radical şi rapid? Pichai vine de la dezvoltarea Chromebook, un laptop cu sistem de operare Chrome OS, integrat automat în Cloud. Dar este lumea pregătită să schimbe Windows-ul cu unul în Cloud? Oricum ar fi, Microsoft trebuie să treacă la următorul pas după Windows 8, un sistem de operare care abia a depăşit ratarea Vista.

Potrivit BBC, altă provocare pentru oricare CEO al Microsoft ar fi divizia de Xbox, pe care Stephen Elop ar fi vândut-o. Cu toate acestea, Xbox e cea mai bine vândută consolă din SUA şi are o piaţă serioasă. O altă provocare o reprezintă divizia de Cloud - Office 365, Windows Azure, dar şi un răspuns serios la atacul Google, care introduce aplicaţii Chrome în interiorul sistemelor de operare, funcţionând ca un cal troian.

Despre calul troian al Google puteţi citi aici.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile