REVIEW Galaxy Tab Plus 7.0, un produs de mijloc între telefon şi o tabletă mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galaxy Tab Plus are un ecran de 7 inci şi procesor dual-core.

Samsung este unul dintre cei mai dedicaţi producători pentru platforma Android, dar nu doar pe segmentul smartphone-urilor, ci şi pentru tablete. Astfel, Galaxy Tab Plus de 7 inci e o soluţie de mijloc între o tabletă de 10 inci şi un smartphone, cu capabilităţi pentru orice. Are un procesor dual-core şi poate fi actualizată la Ice Cream Sandwich, penultima versiune de Android.

Caracteristici tehnice

La nivel de hardware, Tab Plus are un procesor dual-core propriu Samsung din seria Exynos, o memorie RAM de 1 GB şi spaţiu de stocare de 16 GB (există şi variantă cu 32 GB). Ecranul este de 7 inci cu rezoluţie de 1024x600 pixeli, o cameră frontală de 2 megapixeli cu una principală de 3,15 MP care filmează la 720p cu 30 de cadre pe secundă.

Pe listă se mai regăseşte o baterie de 4.000 mAh, un cititor de carduri de memorie de până la 64 GB şi suport pentru SIM-uri, dacă este versiunea 3G, dacă nu, este disponibilă doar conectivitatea prin WiFi. Tableta din teste a venit şi cu o suită destul de mare de accesorii, cum ar fi o tastatură fizică, un suport pentru maşină, o husă, o carcasă şi chiar un suport pentru birou, deşi acesta din urmă este destul de greu de folosit pe orientarea verticală a gadgetului.

Caracteristici software

Versiunea de Tab Plus testată a venit cu Android 3.0 Honeycomb, dar a putut fi actualizată la Ice Cream Sandwich, versiune care aduce un bonus de performanţă şi de funcţii. Peste Android, Samsung are obiceiul de a-şi instala interfaţa TouchWiz proprie. Bonusul adus de aceasta, dincolo de adaosurile grafice, este pachetul de mini aplicaţii. Sunt disponibile în orice altă aplicaţie mare, apar deasupra acesteia, şi sunt de la calculator, la dialer şi până la cea de note.

Dat fiind că este o tabletă, nu toate aplicaţiile sunt optimizate pentru modul fullscreen, dar pot fi redimensionate în funcţie de preferinţe. Astfel, pot fi afişate în modul zoom care presupune alungirea acestero până acoperă tot ecranul sau în modul normal, pentru smartphone. Apoi, sunt widget-urile Android şi Samsung care îţi pot aduce diverse informatii, de la vreme, la ştiri şi chiar afişare de poze, dar asta doar pe ecranul principal.

Odată cu Ice Cream Sandwich, aplicaţiile pot fi folosite fără probleme, dat fiind că este versiunea unică pentru tablete şi smartphone-uri. Iar incompatiblitate între dispozitiv şi aplicaţii putea fi întâlnită cu Honeycomb. Samsung încă oferă propriul portal de aplicaţii, dar Play Store de la Google, deşi poate părea prea încărcat, oferă cam tot ceea ce ar fi necesar.

Concluziile după testarea Galaxy Tab Plus 7.0

Este cu siguranţă o tabletă foarte bună, mai ales când are cea mai nouă versiune de Android posibilă. Accesoriile cu care a venit, mai ales tastatură şi carcasa de protecţie din plastic, s-au dovedit utile. Tastatura poate fi folosită şi pentru a scrie texte în română, diacriticele sunt alese fără probleme. Iar spaţiul dintre taste îmbunătăţeşte viteza de scriere. Singura problemă sau dezavantaj a fost faptul că tastatura nu poate fi folosită decât în modul portret al tabletei, conectându-se fizic, nu wireless.

Dotarea tehnică a dispozitivului se descurcă decent cam cu orice sarcină. Spre exemplu, am deschis 45 de file în Firefox şi nu a dat semne de scădere a vitezei. Există şi modul pentru note care este util în inserarea unei poze într-un text sau pentru adăugiri grafice. Iar Samsung oferă şi un editare foto cu funcţii de tăiere, îndreptare sau adăugare de diverse efecte.

Personal, nu sunt fanul vechiului browser din Android, astfel că mereu aleg Firefox sau Chrome, două aplicaţii foarte bune pentru a profita de ecranul mare al tabletei şi pentru perfomanţele bune. Aplicaţia de e-mail este construită după tiparul celei de iPad, cu mesajele în stânga şi cel deschis în dreapta.

Cât despre partea fizică, tableta este suficient de uşoară, se simte solidă în mână şi ecranul este destul de lizibil. Micile lipsuri sunt la unghiurile de vizualizare, nu chiar ca la un S-AMOLED de pe Galaxy S III, dar nici densitatea pixelilor nu este prea mare. Am testat-o şi ca telefon, cealaltă persoană se aude clar, fără probleme, doar că este prea mare, dar dat fiind că n-a fost gândită pentru aşa ceva şi este doar o funcţie secundară, rezultatul este bun. Desigur, pot fi utilizate căştile.

În final, am folosit cele două camere pentru o conferinţă pe Google+. Cea mai potrivită caracterizare ar fi că îşi fac treaba. Nu produc nici un rezultat impresionant, dar nu sunt nici o dezamăgire.

Recomandare

Galaxy Tab Plus 7.0 încă are un preţ cam mare în România, fapt datorat în parte şi multitudinii de accesorii, dar este o tabletă bună. Calitatea construcţiei nu dezamăgeşte, nu are probleme de viteză, deşi Samsung putea să mai scoată din aplicaţiile proprii pentru că mai mult îngreunează, iar preţul este de aproximativ 1.500-1.700 de lei, în funcţie de magazin.

Încă are dotări bune pentru următorul an, mai ales că este plănuită şi actualizarea la Jelly Bean. Iar în lipsa produselor Amazon pentru Europa, cum ar fi Kindle Fire HD la 7 inci care are un preţ mai mic, sau a unui Nexus 7, Tab Plus este un compromis bun între o tabletă mare şi un smartphone. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie