Preţul şi data de lansare a lui PlayStation 5 au apărut pe Amazon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: PlayStation

Este vorba de o listare pe versiunea din Franţa a retailer-ului, care pare să fie făcută chiar de cei de la PlayStation.

Nu ştim încă dacă acesta va fi preţul oficial al noii console, ţinând cont că Sony nu a spus momentan nimic despre acest aspect, însă listarea de pe amazon.fr pare să fi fost făcută chiar de către cei de la PlayStation. Produsul se găseşte în continuare pe site, însă data de livrare şi preţul au fost eliminate.

Din fericire, un utilizator de pe Reddit a reuşit să obţină un screenshot al listării iniţiale a consolei. Astfel, în imaginea de mai jos vedem că aceasta va costa 499,99 de euro şi va fi livrat pe data de 20 noiembrie.

Ediţia din imagine este cea normală, cu disk drive, iar zvonurile spun că cea digitală va fi cu aproape 100 de euro mai ieftină. De altfel, aceasta a şi fost văzută pe site-ul celor de la Target, din SUA, la preţul de 400 de dolari, astfel că un preţ de 400 de euro pare să fie cel mai probabil.

Sony şi Microsoft au rămas până acum tăcute cu privire la preţul consolelor pe care le vor lansa cel mai probabil în luna noiembrie, aflându-se într-un soi de competiţie pentru cine poate dezvălui preţul ultimul. Odată cu această listare de pe Amazon însă, cei de la PlayStation s-ar putea să fie nevoiţi să anunţe oficial şi preţul, şi data de lansare a lui PS5.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere