OnePlus a realizat prima lansare în realitate augmentată a unui smartphone

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Captura YouTube/Unbox Therapy

Noul OnePlus Nord a fost prezentat în premieră printr-o lansare în realitate augmentată, transmisă printr-o aplicaţie dedicată şi pe canalul de YouTube Unbox Therapy.

OnePlus Nord este primul midrange al celor de la OnePlus de la OnePlus X încoace, un telefon lansat în 2015 şi care nu a avut foarte mult succes. Nord însă pare să fie deja pe o pantă ascendentă, adunând foarte mult entuziasm din partea fanilor OnePlus în ultima perioadă şi fiind prezentat cu ajutorul unei premiere - prima lansare de smartphone în AR (augmented reality) din lume.

În ceea ce priveşte specificaţiile, telefonul vine cu un OLED cu 90 de Hz rată de refresh şi rezoluţie 1080p, conectivitate 5G şi un procesor Snapdragon 765G.

Camera principală este aceeaşi ca pe OnePlus 8, având 48MP, cea ultrawide fiind însă mai slabă, la jumătate din cea de pe OP8 (8MP). Tot pe spate se mai află un macro de 2MP şi un senzor de adâncime de 5MP.

Camerele de selfie sunt două la număr: un senzor de 32MP, principal şi un ultrawide de 8MP.

Bateria are 4115mAh şi poate fi încărcată cu 30W prin tehnologia celor de la OnePlus, Warp Charge. Telefonul vine cu OxygenOS 10.5, bazat pe Android 10 şi este disponibil în două variante de culoare: gri şi albastru.

În ceea ce priveşte configuraţiile şi preţul, OnePlus Nord are două variante: 399 de euro pentru 8GB de memorie RAM şi 128GB spaţiu de stocare sau 499 de euro pentru 12GB de RAM şi 256GB de stocare. Telefonul se va lansa pe 4 august în Europa şi momentan va putea fi cumpărat doar pe bătrânul continent şi în India.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort