Ofertele operatorilor, mai transparente: trebuie comunicate limitările şi restricţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a supus astăzi consultării publice o serie de noi obligaţii de informare a utilizatorilor finali de către furnizorii de servicii de telefonie, internet şi televiziune, cu scopul de a creşte gradul de transparenţă a ofertelor telecom.

La începutul anului 2014, în România existau peste 4 milioane de abonaţi la telefonie fixă, aproape 23 de milioane de cartele SIM de telefonie mobilă active, 46% din gospodării aveau o conexiune la internet fix de bandă largă, iar peste 85% dintre acestea deţineau un abonament la servicii de retransmisie a programelor audiovizuale.

Principala noutate pe care o aduce proiectul de decizie al ANCOM este extinderea obligaţiilor de informare a utilizatorilor finali şi în sarcina furnizorilor de servicii de internet şi televiziune, în plus faţă de  furnizorii de servicii de telefonie care au obligaţii de transparenţă şi în prezent.

Astfel, furnizorii de servicii de comunicaţii electronice vor avea obligaţia să publice pe paginile proprii de internet informaţii despre existenţa anumitor blocări sau limitări ale traficului de internet, ale serviciilor sau aplicaţiilor care pot fi contractate, dacă astfel de blocări există şi sunt permise de lege (de exemplu, restricţii în utilizarea unor aplicaţii precum Skype sau WhatsApp).

Pragurile de limitare trebuie comunicate

Furnizorii de servicii de telefonie şi de internet vor trebui să publice pe pagina proprie de internet şi să comunice, înainte de contractare, informaţii despre existenţa anumitor praguri dincolo de care este limitată sau condiţionată utilizarea resurselor contractate de utilizatorul final (trafic, minute incluse), precum şi privind consecinţele depăşirii acestor praguri (precum limitări ale vitezei sau plata unui tarif suplimentar).

De asemenea, în cazul serviciilor de acces la internet, va fi publicată şi comunicată înainte de contractare valoarea maximă a vitezei de download şi de upload, precum şi a vitezei minime garantate, acolo unde aceasta există (iar în cazul în care nu există o viteză minimă garantată se va preciza acest lucru).

Link direct către contract

Totodată, pe site-urile operatorilor telecom va trebui detaliată cel puţin acoperirea geografică de tip outdoor a serviciilor pe care aceştia le furnizează, cu precizarea localităţilor unde există acoperire, prin suplimentarea informaţiilor existente deja sub formă de hărţi ce precizează acoperirea serviciilor.

În plus, atât operatorii de telefonie, cât şi cei de internet şi televiziune trebuie să afişeze pe pagina principală a site-ului propriu un link direct, uşor vizibil şi cu o denumire sugestivă, către contractul cadru şi condiţiile de furnizare a cartelelor preplătite, dar şi să păstreze online o arhivă cu contractele cadru şi cu planurile tarifare care nu mai sunt în vigoare, dar care sunt încă utilizate de abonaţi.

[<a href="//storify.com/vladandriescu3/operatori" target="_blank">View the story "Operatori" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani