O aplicaţie care trimite mesajul „Yo“ e finanţată cu un milion de dolari şi asta poate fi cea mai mare problemă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aplicaţia Yo şi atât. Nu, serios, atât. Yo! FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul

Aplicaţii sunt sute de mii în lume, dar una s-a remarcat de curând atât prin simplitate, cât şi prin interesul pe care l-a stârnit. Se numeşte „Yo“ şi nu face decât să le trimită prietenilor tăi un mesaj: Yo. Mesajul e însoţit de un sunet. Şi cu asta, gata. Şi aplicaţia a primit finanţare de peste un milion de dolari.

La finalul anilor '90 a existat „bula .com“, când mii de oameni au pierdut bani din cauza încrederii prea mari în lumea .com. Acum, scenariul e pe cale să se repete cu aplicaţiile mobile. Cel mai nou „semn prevestitor“ e aplicaţia Yo. A fost creată în 8 ore, a ajuns rapid la câteva zeci de mii de utilizatori, care au trimis până acum 4 milioane de Yo-uri, iar compania care a produs-o a primit finanţare de un milion de dolari, scrie Business Insider. Şi ce-i rău?

Nu e neapărat nimic rău, dar mai întâi să explic ce face aplicaţia. Trimite Yo-uri, adică atât, un mesaj însoţit de un sunet, iar mesajul este Yo. Aşa îţi saluţi prietenii şi ştii că sunt prieteni cu tine, pentru că ţi-au spus ce nume au în aplicaţie. Şi oamenii cu bani au fost atât de încrezători în această idee, încât au ajuns la finanţarea de un milion de dolari. E un Yo destul de scump. Aplicaţia a fost lansată în aprilie, dar abia acum a început să crească în Play Store şi App Store.

Yo e atât de simplă, tocmai pentru că n-a fost investit prea mult timp în ea. Dar oamenii au vrut s-o încerce, a urcat rapid în popularitate şi acum e un nume în domeniu. Cum a fost Flappy Bird, un joc simplu, cu o pasăre care trebuie să treacă printre nişte tuburi. Prietenii pot fi invitaţi în Yo prin Facebook, Twitter sau alte aplicaţii, dar nu le poţi sincroniza ca să aduci contacte. În fapt, nu ai decât contactele din ea.

În Yo mai există şi utilizatorul WORLDCUP care îţi trimite un Yo de fiecare dată când la Cupa Mondială din Brazilia se înscrie un gol. Dezvoltatorii promit că vor mai aduce funcţionalităţi, dar ce ar mai putea aduce? Ei bine, Yo arată situaţia prea optimistă în care se regăseşte tehnologia. Sute de angel investors vor să producă bani din astfel de produse şi sunt dispuşi să investească foarte mulţi bani. Aşa a crescut şi s-a spart „bula .com“. E foarte probabil ca „bula aplicaţiilor“ să fie în derulare.

„Oamenii cred că este doar o aplicaţie care transmite Yo, dar nu este chiar aşa. Preferăm să o numim „mesaj bazat pe context“. Ceea ce se spune este înţeles datorită contextului“, a declarat Or Arbel, creatorul aplicaţiei. Ce vrea Arbel să spună e că Yo e doar atât, aplicaţia care spune doar Yo, iar dacă vrei să vezi ceva mai mult dincolo de asta, eşti liber s-o faci. Yo, dincolo de discursul său, n-are nicio valoare, nici pentru utilizatori, nici pentru investitori. Pentru el are, l-a făcut popular.

Yo este în Play Store pentru Android şi în App Store pentru iOS.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi