Misterul din spatele Apple: cât de mare e secretomania în compania lui Steve Jobs

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steve Jobs era un maniac în ceea ce priveşte păstrarea secretelor.

Apple a ajuns să fie cunoscută drept una dintre cele mai secretoase companii din lume. Apple şi-a schimbat de câteva ori strategia în ultimii ani şi mereu a fost activat un plan de păstrare a secretelor în interior. Acum, oamenii povestesc despre cum este să fii angajat Apple.

Apple nu a fost mereu o fortăreaţă, în vremurile de început Steve Jobs le mai permitea anumitor oameni să vadă la ce lucrează, ce gânduri are. Apoi, el a fost concediat şi a fondat NeXT. Acolo a instituit un protocol aparte. Angajaţii aveau toată libertatea pe care o doreau în companie, dar nimic să nu se afle afară. Însă, după revenirea la Apple au venit şi proiectele mari, iar Apple a devenit o fortăreaţă.

Informaţiil actuale despre cum este să lucrezi la Apple - pentru tine ca angajat, dar şi pentru familie - au fost adunate printr-un subiect deschis pe reţeaua Quora. „Cum îşi păstrează Apple secretele atât de bine?“ este întrebarea de deschidere. Se face lumină asupra misterului din spatele Apple? 

În interiorul Apple se presupune că angajaţii nu ştiu între ei la ce lucrează fiecare. Mai mult, pe fiecare prototip este gravat cu laserul un cod şi urmărit prin programul iTrack. În vremurile de debut ale companiei, Apple obişnuia să ofere prototipuri cu nume diferite pentru a vedea unde „scapă“ informaţia.

Şi vânzătorii de produse Apple sunt îndelung cercetaţi de companie, iar dacă anumite detalii scapă prin intermediul lor, sunt penalizaţi. Totuşi, nu doar forţa brută sau forţa verificării funcţionează, ci cultura pe care Apple a creat-o. „Dorinţa angajaţilor şi cultura companiei sunt elemente care fac secretomania sa fie un succes. Oamenii sunt cea mai slabă legătură într-un lanţ de secrete, iar fără suportul angajaţilor, secretele noastre nu ar mai fi în siguranţă“, scrie un autor anonim pe Quora.

Gizmodo a obţinut în 2010 un prototip de iPhone 4 pierdut într-un bar. Acesta a fost unul dintre puţinele momente în care Apple a scăpat din vedere secretizarea.

Coşmarul negru al inventivităţii

O membră a Quora povesteşte un episod de la începutul anilor 2000 în care e implicat soţul său, inginer Apple, presupus a fi omul care a portat Mac OS X pe procesoarele Intel (până la acea dată, Mac OS X rula doar pe PowerPC). Familia în cauză s-a mutat în altă zonă faţă de unde muncea soţul, iar pentru a se muta au avut nevoie de permisiunea companiei. Asta în primă fază, apoi a venit invenţia soţului (numit într-un mail intern John Kullman).

Kullman portează Mac OS X pe trei calculatoare Intel (în total şase: trei la birou, trei acasă) şi timp de 18 luni nimic nu se întâmplă, nimeni de la Apple nu-l întreabă nimic. „Trebuie să-ţi justific salariul în bugetul meu. Arată-mi ce ai făcut până acum“ este mesajul pe care inginerul Apple l-a primit în decembrie 2001.

Se duce la birou, arată PC-urile cu procesoare Intel pe care rula Mac OS X şi de atunci lucrurile se schimbă. I se cere să nu mai discute cu nimeni despre asta, nici măcar cu soţia, s-o facă să uite. În dimineaţa următoare momentului, Steve Jobs a plecat în Japonia pentru a se întâlni cu preşedintele Sony (Kullman a rulat Mac OS X, în mai puţin de trei ore, şi pe un Sony Vaio).

„Nimeni nu a raportat că timp de 18 luni Proiectul Marklar a existat doar pentru că un inginer semi-retrogradat a vrut ca fiul său Max să fie mai aproape de bunici“, încheie autoarea povestea, menţionând motivul care a dus la apariţia calculatoarelor Apple cu procesoare Intel. Schimbarea oficială avea să se facă abia în 2005.

Vrem să discutăm cu voi. „Adevărul Tech“ este şi pe Facebook.

Toate comentariile sunt disponibile pe Quora - o privire în interiorul Apple din perspectiva mai multor foşti angajaţi sau oameni care au interacţionat cu Steve Jobs.

Google Glass şi Apple iWatch: cât de reale sunt grijile cu privire la intimitate?

Cât de multă „iubire“ era între Steve Jobs şi Bill Gates? „Nu înţelegeţi că Steve nu se pricepe la tehnologie? E doar vânzător“

Primul calculator creat de Steve Jobs şi Steve Wozniak, Apple I, a fost cumpărat la licitaţie pentru o sumă record

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”