Mai e puţin până la lansarea iPhone 8. Cum va arăta noul telefon produs de Apple

0
Publicat:
Ultima actualizare:

iPhone 8 este, cu siguranţă, cel mai aşteptat telefon din acest an. Noul terminal produs de Apple va fi lansat la sfârşitul lunii septembrie în cadrul unui eveniment organizat, ca de obicei, la San Francisco. Data exactă nu este încă oficială.

Lumea a speculat îndelung depsre design-ul noului iPhone, foarte multe poze fiind ”scăpate accidental” pe Internet în ultima vreme. Acum avem parte şi de o confirmare. Una dintre carcasele de protecţie care vor ieşi pe piaţă indică forma ecranului cu care iPhone 8 va veni echipat. Display-ul va fi unul fără margini, exceptând un spaţiu foarte mic lăsat în partea de sus, pentru a putea adăposti difuzorul şi camera duală.

După lansarea din martie a lui Samsung Galaxy S8, lumea a putut vedea cum arată un telefon care dispune de un ecran fără aproape nici o margine. Însă Apple a dus totul mai departe şi a renunţat şi la butonul dn partea de jos a telefonului, care ocupa destul de mult spaţiu. Nu ştim încă unde va fi poziţionat senzorul de amprentă, sau dacă vom avea parte de unul. Există şi o posibilitate în care senzorul de citire biometric ar putea fi amplasat sub sticla ecranului, însă tehnologia este încă într-un stadiu timpuriu.

Imaginea de mai sus vine dintr-o sursă considerată foarte sigură. Evan Blass este jurnalist de tehnologie şi a prezis cu succes, cel puţin până acum, fiecare model de smartphone foarte anticipat. Pe lângă iPhone 8, zvonurile indică şi către lansarea unei versiuni îmbunătăţite de iPhone 7, şi anume iPhone 7S. Şi asta nu e tot. Se pare că vom avea parte şi de o ediţie aniversară de iPhone, pentru a marca zece ani de la lansarea primului model.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție