iPhone 6 - mai e o lună până la sosirea celui mai nou telefon Apple

0
Publicat:
Ultima actualizare:
iPhone 6

Potrivit noilor informaţii apărute pe piaţă, iPhone 6 va fi lansat pe 9 septembrie, în cadrul unui eveniment în care am putea vedea pentru prima oară telefoane mai mari de 4 inci în curtea Apple.

Prima variantă a telefonului are o diagonală de 4,7 inci, în timp ce a doua face saltul până la 5,5 inci. Vizavi de versiunea mai mare, nu au trecut decât câteva zile de când am aflat că s-ar putea să fie prima lansată cu o cantitate generoasă de memorie de 128GB.

Ca rezoluţii posibile, pentru ambele panouri se vehiculează fie Full HD – 1920 x 1080 de pixeli, fie 2272 x 1280 pixeli. Deşi s-a zvonit în trecut că achiziţia unei fabrici de cristal safir s-ar reflecta în astfel de panouri pentru iPhone 6, respectiva informaţie nu se confirmă acum. În schimb, aflăm că se vor folosi ecrane de tip IGZO (indium gallium zinc oxide), în defavoarea celor de tip LTPS (low-temperature polysilicon) folosite în generaţiile anterioare ale telefoanelor Apple.

Aparent, procesorul va fi un A8 de frecvenţă necunoscută pe 64 de biţi, ajutat de o cantitate de 2GB de memorie RAM. Camerele vor rămâne neschimbate, de 8 şi 3,2 megapixeli, pe spatele şi faţa aparatului. O schimbare care s-ar putea să-i încânte pe cei care îşi folosesc intens iPhone-ul se leagă de o nouă capacitate de 128 de GB sub care va fi oferit terminalul.

Citeşte totul despre noul iPhone pe playtech.ro. 

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%