Incredibilul "Black Friday" din China: vânzări într-o zi cât Facebook într-un an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alibaba este magazinul online care a schimbat comerţul online în China.

Black Friday din România este o idee "împrumutată" de la americani. Totuşi, în China există un alt fel de zi a reducerilor şi este mereu sărbătorită pe 11 noiembrie.

Anul acesta, de Singles' Day (trad.: Ziua celibatarilor), Alibaba a ajuns la vânzări cu 54% mai mari decât în urmă cu un an, la un total de 14,3 miliarde de dolari. Mai mult, 69% din acestea au fost înregistrate de pe dispozitive mobile, cu precădere telefoane inteligente. Tocmai în această latură, mobile commerce, Alibaba a investit foarte mulţi bani în ultimul an, iar rezultatele dintr-o singură zi sunt mai bune decât ce a reuşit Facebook în 2014.

Black Friday 2015 debutează în România pe 20 noiembrie, iar în Statele Unite ale Americii pe 27 noiembrie, dar acest eveniment originar american este întrecut de ceea ce chinezii fac anual pe 11 noiembrie. Până în 2009, Singles' Day era un eveniment de nişă, creat de studenţii Universităţii Nanjing la începutul anilor ’90. Ei au ales ziua de 11 noiembrie pentru a sărbători şi au denumit-o „ziua burlacilor“ pentru cele patru cifre „1“ (11.11).

Totuşi, din 2009, Alibaba i-a zis Singles' Day (Guanggun Jie, în chineză) şi a transformat-o într-un fenomen care mobilizează întreaga ţară, ba chiar se extinde internaţional. În 2013, a reuşit să vândă de 5,75 miliarde, iar în 2014 de 9,3 miliarde de dolari. Desigur, de la an la an a doborât recordul. Jack Ma, omul din spatele succesului Alibaba, a creat această zi a consumerismului în China, iar în prezent compania lui este listată la bursă şi a reuşit asta doborând şi atunci un record.

Compania a fost fondată în 1999 la Hangzhou în China şi a pornit ca un portal pentru a conecta oamenii de afaceri şi firmele. Producătorii chinezi puteau să-şi vândă produsele către cumpărători de peste hotare. Alibaba încă mai are acest produs şi în câteva secunde poţi cere orice doreşti. Totuşi, nu e un singur produs.

Jack Ma a creat un mix de produse care seamănă cu Amazon, eBay şi PayPal. Mai mult, Alibaba are două magazine online: Taobao (cu produse de la branduri necunoscute, un en-gros online) şi Tmall, un mall cu produse de brand. În total, cele două magazine înseamnă circa jumătate din livrările de produse din China. Un alt mare atu al Alibaba este faptul că are o metodă de plată proprie, numită Alipay, care este folosită de utilizatorii din China şi pentru alte produse.

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie