Galileo a ajuns la Politehnică: studenţii bucureşteni vor lucra pe plăcile Arduino fabricate de Intel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studenţii bucureşteni au acces la cea mai nouă platformă Arduino

Intel susţine creativitatea şi inovaţia din învăţământul superior tehnic din România şi include Universitatea Politehnica din Bucureşti pe lista primelor 5 universităţi europene şi 17 din lume, care vor utiliza plăci de dezvoltare Intel Galileo.

Anunţul a fost făcut astăzi de Monica Ene-Pietroşanu, Country Manager al Intel Romania Software Development Center, în cadrul evenimentului Intel Technology Day 2013, Mobile Innovation Edition, organizat la Universitatea Politehnica din Bucureşti.

UPB va beneficia de 40 de plăci de dezvoltare Intel Galileo, ce vor fi utilizate începând din acest an universitar, pentru scrierea de cursuri şi dezvoltarea de curriculum în cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare. Peste 400 de studenţi vor avea acces la această nouă tehnologie Intel, la cursuri şi laboratoare, precum şi pentru elaborarea de proiecte de studiu individual (lucrări de Licenţă, Masterat sau Doctorat).

“Suntem bucuroşi să putem susţine creativitatea şi inventivitatea studenţilor Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, punându-le efectiv la dispoziţie cele mai noi tehnologii Intel, imediat după lansarea mondială”, a declarat Monica Ene-Pietroşanu, Country Manager al Intel Romania Software Development Center. “Includerea Universităţii Politehnica din Bucureşti pe lista primelor cinci universităţi europene care beneficiază de Galileo este un semn de recunoaştere a calităţii învăţământului superior tehnic din ţara noastră”, a mai spus ea.

Intel Galileo este o placă de dezvoltare Open Source, bazată pe procesorul System-on-Chip, Intel Quark X1000, de cinci ori mai mic decât procesorul Intel Atom şi cu consum de 10 ori mai redus decât acesta. Galileo este perfect compatibilă hardware şi software cu platforma Arduino, un standard pentru entuziaşti, artişti, designeri şi pasionaţi de ştiinţă, interesaţi să dezvolte proiecte de tip „do-it-yourself“. Aceste proiecte necesită resurse minime din partea dezvoltatorilor şi au aplicabilitate în domenii precum automatizări, robotică, meteorologie, sănătate sau controlul gesturilor. Pentru dezvoltarea de proiecte cu Intel Galileo se poate folosi Linux, Mac OS şi Microsoft Windows.

 “Accesul la noile plăci de dezvoltare Intel® Galileo le va oferi studenţilor noştri şansa de a accelera cercetarea şi dezvoltarea universitară cu proiecte din domeniul Open Source, pe arhitectura Intel. Suntem onoraţi să facem parte din elita universităţilor tehnice mondiale incluse în acest proiect”, a declarat Nicolae Ţăpuş, Vicepreşedinte al Senatului Universităţii Politehnica din Bucureşti.

Colabo rarea oficială dintre Intel şi Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti  a început în octombrie 2012, odată cu inaugurarea Intel Student Open Lab, laborator destinat cercetării şi dezvoltării în domeniul software Open Source, de care beneficiază anual 650 de studenţi la licenţă, masteranzi şi doctoranzi.

În noiembrie 2010 Intel a deschis la Bucureşti Intel Romania Software Development Center (IRSDC), centrul software care se ocupă cu cercetarea şi dezvoltarea pe platforme mobile, precum Linux şi Android.

 Haide să discutăm! Ne poţi vizita şi pe pagina de Facebook „Tech Adevărul“.

Citeşte şi:

„Harpa“ din ustensile de bucătărie şi tigaia conectată la Facebook, sau cum am ajuns să cunosc oameni interesanţi mulţumită #provocareagalileo

Primul hop în #provocareagalileo, sau cum socoteala de pe net nu se potriveşte cu cea din târg

V-am stârnit curiozitatea cu #provocareagalileo? E timpul să vedeţi ce construiesc

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele