Facebook va permite în sfârşit opţiunea de a şterge mesajele trimise pe Messenger

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Cunoscută şi ca „Unsend”, opţiunea pentru Messenger a ajuns deja în aplicaţia unor utilizatori, aceştia având posibilitatea de a şterge mesajele pe care le trimit  cu condiţia ca acestea să nu fie mai vechi de zece minute.

Deocamdată opţiunea este activă pentru o parte de utilizatorii aplicaţiei dedicate de iOS şi Android din Polonia, Bolivia, Columbia şi Lituania, dar este de aşteptat ca opţiunea să devină valabilă şi în alte locuri, potrivit TechCrunch.

Lansarea opţiunii vine la şapte luni după ce s-a aflat că CEO-ul  Facebook, Mark Zuckerberg, o are activă.

Totuşi, utilizatorii nu vor avea avea foarte mult timp pentru a şterge mesajul trimis, iar dacă va trece mai mult de zece minute, „Unsend” nu va mai fi activ. Asta le va permite celor care pun virgulă între subiect şi predicat, celor care greşesc adresa sau celor care se răzgândesc imediat ce au apăsat „Send” să-şi şteargă urmele.

La fel ca pe WhatsApp, atunci când un mesaj este şters, în urma sa va rămâne o bandă care poate fi văzută de toţi participanţii conversaţiei.

Totodată, pe lângă text, utilizatorii vor putea înlătura şi alte tipuri de conţinut precum fotografii, videoclipuri, link-uri ş.a.

Facebook s-a asigurat şi ca opţiunea să nu poată fi abuzată de persoanele care au un limbaj violent. Aşadar, chiar dacă un mesaj este şters, pentru o perioadă de timp Facebook va păstra o copie a acestuia, astfel încât persoanele care abuzează verbal să nu-şi poată ascunde urmele.

Gigantul tech a precizat că s-a decis să implementeze „Unsend” pentru că au simţit că există multe situaţii în care utilizatorilor ne-ar prinde bine o astfel de utilitate.

Presiunea asupra Facebook de a implementa „Unsend” s-a intensificat după ce Mark Zuckerberg a fost „prins” că şi-a şters mai multe mesaje. Mai multe surse au confirmat pentru TechCrunch că părţi din conversaţii avute cu Zuckerberg au dispărut la un moment dat din inbox-urile personale, fără vreo notificare.

Potrivit Facebook, ştergerea mesajelor ar fi avut loc în urma atacului cibernetic asupra Sony din 2014, atunci când au fost publicate o serie de e-mailuri personale ale diferitor angajaţi.

Chiar şi aşa, utilizatorii au fost revoltaţi de absenţa unui instrument asemănător pentru publicul larg, iar experţii de la acea vreme criticau sloganul Facebook de a „face lumea mai deschisă şi mai transparentă”.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei