Facebook, ţinta unui atac informatic de amploare cu originea în China

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Facebook a anunţat abia acum atacul FOTO Reuters

După Twitter, reţeaua socială Facebook a anunţat vineri că a suferit, luna trecută, un atac informatic "sofisticat", precizând totuşi că datele sale nu par să fi fost compromise de către hackeri, relatează AFP.

Intruziunea s-a produs prin intermediul unui site contaminat al unui dezvoltator, a precizat Facebook într-un anunţ oficial "Am remediat problema în toate echipamentele infectate, am informat poliţia şi am început o vastă anchetă care continuă şi astăzi", au adăugat reprezentanţii reţelei.

Potrivit Reuters, sursa atacurilor se pare că a venit tot din China, ţară din care au venit şi atacuri împotriva Twitter sau “New York Times”.

Facebook a menţionat că nu au fost compromise datele, ci atacul a afectat doar calculatoarele unor angajaţi şi dezvoltatori. După ce au anunţat organele legii, Facebook a remediat problema. În postul pe blog, compania a anunţat că nu a fost singura victimă şi a descris atacul ca unul de tip “zero-day”, adică unul dintre acele atacuri sofisticate, foarte scumpe şi, de cele mai multe ori, finanţate de către autorităţile unui stat.

Reţeaua socială Twitter a anunţat la 2 februarie că aproximativ 250,000 dintre utilizatorii săi au fost victimele unor atacuri informatice sofisticate. În cursul aceleiaşi săptămâni, publicaţiile americane New York Times şi Wall Street Journal au raportat că sistemele lor informatice au fost ţinta unor atacuri informatice, acuzând guvernul chinez.

Twitter a avertizat apoi cu privire la folosirea platformei Java. Departamentul american al Securităţii interne a solicitat la începutul lui ianuarie utilizatorilor săi să nu mai folosească această platformă, din cauza vulnerabilităţii sale.

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”