Facebook îţi poate vinde fotografiile din Instagram, iar tu eşti de acord

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După trecerea regulamentului Facebook de votul utilizatorilor şi după ce Instagram şi-a modificat politica de confidenţialitate, această reţea socială din urmă mai vine cu o veste deloc prielnică utilizatorilor. Pozele pe care aceştia le încarcă online vor putea fi monetizate fără ca autorul de drept să primească vreun ban.

Noua politică de confidenţialitate a Instagram a venit la aproape trei luni de când Facebook a finalizat achiziţia companiei şi va intra în vigoare la 16 ianuarie. Însă utilizatorii nu se pot opune schimbării acesteia decât dacă renunţă la serviciile reţelei sociale. Iar printre schimbări a fost introdus şi controlul pe care Instagram îl are asupra pozelor şi în ce scopuri le poate folosi, notează „CNet“.

Facebook are dreptul de a licenţia fotografiile din Instagram către alte companii sau organizaţii, inclusiv în scopuri de publicitate. Astfel, Instagram capătă identitatea unei agenţii foto, dar în care autorii pozelor nu sunt remuneraţi pentru că le-au furnizat. Acest lucru a fost remarcat şi de un utilizator pe Twitter care compară Instagram cu serviciul iStockPhoto.

Prin noua politică de confidenţialitate] le cere oamenilor să fie de acord că pozele lor vor fi folosite în viitor într-un scop comercial încă neprecizat - Kurt Opsahl, avocat al Electronic Frontier Foundation

Un exemplu unde poate fi folosită noua strategie este în turism. Dacă faci poze unei clădiri istorice sau de interes turistic, proprietarul acesteia poate să ceară de la Facebook, contra unei sume de bani, drepturile asupra fotografiilor. Astfel, acestea vor putea fi folosite după cum doreşte cumpărătorul, dar fără ca autorul să primească ceva.

Folosirea imaginilor şi dincolo de „moarte“

Dacă un utilizator încarcă poze după 16 ianuarie, dar apoi se gândeşte că vrea să renunţe la Instagram, asta nu înseamnă că fotografiile nu mai pot fi folosite. Drepturile Facebook asupra acestora persistă şi după ştergerea contului şi pot fi, în continuare, vândute celor care le doresc. Iar din actualul regulament de utilizare a reţelei sociale lipseşte formularea „licenţă limitată“, dar au fost introduse cuvintele „transferabil“ şi „sublicenţiere“, astfel orice fotografie poate fi vândută oricărei organizaţii.

„[...] o companie sau altă entitate ne poate plăti pentru a le furniza fotografiile tale în tandem cu plata sau sponsorizarea conţinutului, fără vreo compensaţie faţă de tine“, se mai arată în regulamentul actual. În contrast cu aceste schimbări, Picasa sau Google+, servicii Google, nu au astfel de menţiuni în regulament şi compania nu poate vinde fotografiile utilizatorilor. „Drepturile pe care ni le acorzi sunt folosite doar cu scopul de a opera, îmbunătăţi şi promova serviciilor“. Aceeaşi este situaţia şi la Yahoo! cu al său serviciu Flickr. „[imaginile pot fi folosite] doar cu scopul cu care au fost încărcate sau au fost făcute disponibile“.

Nu eşti unul dintre clienţii noştri, eşti doar o vită pe care o ducem la târg şi pe care o oferim celui care licitează mai mult.

Reginald Braithwaite, dezvoltator software, într-o „traducere“ a noii politici Instagram

Stan Horaczek, autor pentru „PopPhoto“, a rezumat puţin altfel situaţia, atrâgând atenţia că deşi reţeaua socială nu-şi pierde din farmec, schimbările pot genera multe nemulţumiri. „Serviciul este încă interesant, dar sunt câteva semne de întrebare care au apărut în ultimele două săptămâni. Mulţi fotografi, chiar şi cei amatori, probabil că nu sunt prea încântaţi de ideea că o corporaţie le vinde fotografiile fără să le spună sau să-i plătească“, a afirmat acesta.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei