Dependenţa Apple de Samsung va ţine până în 2014, apoi americanii fac cea mai mare schimbare din ultimii ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apple încearcă de aproape doi ani să nu mai cumpere procesoare, memorii sau alte componente pentru produsele sale de la Samsung, iar anul acesta face un pas serios în acest sens.

Apple şi Samsung au avut o relaţie strânsă până când sud-coreenii au început să producă smartphone-uri tot mai bune şi tot mai „ca iPhone-ul“, iar Apple a decis că vrea să caute alţi furnizori de componente. Acum, TSMC (sau Taiwan Semiconductor Manufacturing Company) devine cel mai nou partener, potrivit TheNextWeb, după ce companiile au ajuns la un acord de furnizare de cipuri pentru viitoare telefoane iPhone şi, probabil, viitoare tablete iPad şi iPad mini.

TSMC este un recunoscut producător de procesoare mobile, dar Apple nu a fost mulţumită până acum de performanţa pe care o furnizau aceste cipuri. Se pare că acum s-a ajuns în balanţă. Dar Samsung va rămâne în continuare furnizor până în 2014, abia apoi va începea furnizarea din partea taiwanezilor. S-a ajuns atât de greu la un acord cu TSMC din vina Apple care dorea să cumpere o parte din companie sau să aibă anumite linii de producţie dedicate doar produselor sale. TSMC nu a fost de acord, pentru că şi-ar fi pierdut independenţa.

Următoarele cipuri pe care Apple le va primi de la taiwanezi, pentru iPhone, iPad, iPad mini şi iPod Touch, vor utiliza arhitectura de 20 nanometri, iar impactul ar trebui să fie similar celui pe Macbook Air dotat cu Intel Haswell - autonomie sporită considerabil şi performanţă ridicată. Odată cu iPhone 4, Apple a introdus cipurile Ax, dar nu erau produse de americani, ci doar create după cerinţele lor. Trecerea la TSMC va fi o schimbare importantă.

Apple primeşte, în prezent, ecrane în principal de la LG, telefoanele şi tabletele sunt asamblate de către Foxconn şi următorul iPhone urmează să fie lansat în toamnă. Din câte se pare, pe baza zvonurilor de până acum, nu va fi radical schimbat, ci doar puţin îmbunătăţit cât să fie justificat un „S“ în coada numelui. iPhone 5S va veni însă cu iOS 7, noul sistem de operare prezentat de Apple la WWDC 2013.

Vrem să discutăm cu voi, „Adevărul Tech“ este şi pe Facebook.

Află mai multe despre următorul iPhone:

PREVIEW Apple iOS 7, primele impresii: după şase ani de semistagnare, Apple aduce cea mai mare schimbare pentru iOS

Apple şi Microsoft, parteneriat împotriva Google?

Cum poţi descoperi aplicaţii care au devenit brusc gratuite pe iPhone

VIDEO FOTO Experienţa Digg Reader pe web şi pe iPhone. Se compară Digg cu Feedly sau Google Reader?

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”