Cum spiona NSA înainte să existe Google, Facebook, Apple sau Microsoft: filtra mii de telegrame pentru a găsi un indiciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edward Snowden a dezvăluit, prin intermediul publicaţiei „The Guardian“, că Agenţia Naţională de Securitate din SUA a spionat utilizatorii prin intermediul companiilor cu servicii online ca Facebook, Google sau Microsoft. Totuşi, practica nu este deloc nouă şi primele tentative de spionaj prin intermediul companiilor private încep la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial.

În august 1945, armata SUA s-a întâlnit cu reprezentanţii celor mai mari trei companii de telegraf: ITT World International, RCA Global şi Western Union, informează The Daily Dot. Armata le-a cerut acestora copii după toate telegramele trimise din SUA şi spre SUA. Directorii acestor companii au fost de acord, dar atât timp cât li s-a garantat de către Procurorul General că nu este nimic ilegal în ceea ce fac. Nu există o dovadă oficială a unei astfel de asigurări, dar spionajul prin ceea ce avea să devină actuala NSA a început la acea dată.

Operaţiunea de spionare prin telegrame a fost denumită Shamrock. În fiecare zi, curierii trimişi de armată ridicau din New York, Washington, San Francisco şi San Antonio telegramele internaţionale. Acestea ajungeau apoi la analişti care treceau prin toate discuţiile înregistrate, căutând dovezi că ruşii îi spionează. În tot acest timp, companiile au cerut noi garanţii că ceea ce fac este legal. Au şi primit o astfel de garanţie oficială după mai multe insistenţe, dar fără vreo asigurare că viitoarele administraţii vor susţine demersul. Întregul program a mers înainte sub comanda Armed Forces Security Agency (AFSA) care avea să devină NSA pe măsură ce se aflau tot mai multe detalii despre Shamrock.

Agenţia a continuat programul de verificare a telegramelor timp de două decenii. Louis Tordella, directorul general al NSA între anii '50 şi '70 avea să declare într-un că agenţia nu urmăreşte nepărat cetăţenii americani, dar aceştia au fost folosiţi în câteva rânduri pentru a fi depistate surse internaţionale. Şi în tot acest timp, exista prea puţină preocupare faţă de ce făcea NSA cu Shamrock. „Tordella îşi amintea că treceau chiar şi ani întregi fără să afle ceva despre program. Shamrock doar continua fără mare atenţie din partea celorlalţi“, a declarat Britt Snider, investigatorul care a examinat programul NSA pe parcursul anilor '70.

Într-un studiu referitor la această agenţie, istoricul Thomas Johnson a scris că în timpul Războiului Rece, în special în preajma crizei rachetelor din Cuba, NSA spiona oamenii prin liniile de telefonie şi mergea până aproape de ilegalitate uneori, chiar depăşind limita. Trecerea peste formele legale a fost pusă pe seama nevoii de informaţii şi de păstrare a secretelor cu privire la armamentul SUA, a explicat Johnson.

NSA avea să fie puţin înfrântată în practicile sale spre finalul anilor '70, când relaţiile dintre SUA şi URSS s-au mai îmbunătăţit sau cel puţin s-au calmat. Bugetul agenţiei a fost redus, dar în aceeaşi perioadă au început să apară tot mai multe scandaluri cu privire la nevoia unei siguranţe sporite a datelor. În 1970, un soldat american a spus că armata a trimis soldaţi printre civili în timpul protestelor. Apoi, în 1972, a fost cazul Watergate.

În 1974, „The New York Times“ a obţinut acces la mai multe dosare considerate confidenţiale despre activităţile CIA. Programul Shamrock a fost oprit în mai 1975, când „The New York Times“ a publicat mai multe informaţii despre acesta. În legătură cu acest moment, Snider avea să-l întrebe pe Tordella dacă programul a fost sau nu productiv. „Nu prea, programul nu a generat prea multă valoare“ a fost răspunsul fostului şef al NSA.

Vrem să discutăm cu voi, „Adevărul Tech“ este şi pe Facebook.

Află mai multe despre companiile implicate în acest caz: 

Spionaj în SUA: NSA şi FBI au acces la datele private de la Google, Facebook, Apple şi Verizon. Giganţii neagă

Google, Facebook, Apple sau SUA? Cine minte în legătură cu implicarea în cel mai mare program de spionare a oamenilor

„The Guardian“: Cum şi-a spionat Londra aliaţii, la un summit din 2009. Se va repeta situaţia la întâlnirea de săptămâna asta?

Apple: Nu ştiam de programul PRISM. Câte cereri au primit americanii pentru oferirea datelor clienţilor

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie