Clasificarea scrisorilor nigeriene: de la moştenitoarea dornică de companie la comoara mortului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

“Scrisoarea nigeriană” reprezintă una dintre cele mai cunoscute metode de fraudă pe internet. Internauţii  primesc un mesaj de la un necunoscut care le promite averi nemaipomenite în schimbul unui favor financiar.  Compania de securitate Kaspersky a realizat un top al celor mai comune tipuri de scrisori nigeriene.

“Dragul meu, mă numesc domnişoara Magert Jones, singura fiică a răposaţilor mei părinţi. Am nevoie de ajutorul tău pentru a intra în posesia banilor dintr-un cont bancar deschis de tatăl meu înainte să moară. Vreau să investesc banii în ţara ta şi să îmi continuu studiile. În total sunt 3 milioane dolari din care vei primi 20% după ce mă vei ajuta”. Cam aşa sună o “scrisoare nigeriană”, trimisă prin intermediul internetului.

Persoanelor care dau crezare acestor cereri şi speră să se îmbogăţească rapid li se cere o sumă de bani – “ajutorul” de care se vorbeşte în e-mail. În cel mai fericit caz, persoana respectivă rămâne numai fără banii pe care i-a trimis, dar sunt cazuri în care “nigerienii”  se folosesc de datele lor pentru a creea pagube şi mai mari.

Primele astfel de scrisori au fost trimise în anii ’80 însă, odată cu popularizarea internetului, au devenit una dintre cele mai răspândite metode fraudă online. Compania Kaspersky, care interceptează mii de astfel de e-mailuri în fiecare lună, a creat un top al celor mai populare tipuri de “scrisori nigeriene”.

Scrisoarea clasică

În acest exemplu, autorul vorbeşte despre moartea unei persoane apropiate, deobicei tatăl, şi spune că are nevoie de ajutorul unei persoane de încredere pentru a scoate banii tatălui din ţară. Este posibil ca autorul să se folosească de evenimente recente (războiul dintr-o ţară, de exemplu) pentru a stârni simpatie.

Tânăra moştenitoare dornică de companie

Acest tip de scrisoare îi vizează în general pe bărbaţii care sunt înregistraţi pe site-urile de întâlniri online. O tânără domnişoară moşteneşte o proprietate mare într-o ţară măcinată de război. Cum se numără printre refugiaţi şi se ascunde de criminalii tatăului ei, tânăra are nevoie de cineva care să o ajută să scoată bani din bancă.

Filantropul în căutarea bunului samaritean

În alt gen de scrisoare, un bogătaş aflat pe patul de moarte este în căutarea unei persoane bune şi oneste care să beneficieze de întreaga lui avere. Cel care trimite scrisoarea nu are copii şi este văduv/văduvă.

Oportunitatea de afacere

Expeditorul acestui tip de mesaj susţine că este avocatul, contabilul sau asistentul personal al unei persoane bine-cunoscute care are nevoie de ajutor. Banii şefului nu pot fi accesaţi din ţara în care locuieşte persoana, însă pot fi transferaţi în străinătate. Autorul scrisorii promite 50% din sumă în schimbul ajutorului.

Lada misterioasă burduşită cu valută

În acest scenariu, desprins parcă din filmele de la Hollywood, un soldat dintr-o ţară măcinată de război (din nou) găseşte o ladă plină cu bani şi are nevoie de ajutor pentru a-i transfera într-un loc sigur.

Compensaţia

Această scrisoare le promite compensaţii victimelor unei fraude sau escrocherii. Cel care primeşte mesajul ar trebui să creadă că nimeni nu va verifica dacă el se regăseşte printre victime şi că va pune mâna pe sume substanţiale de bani mulţumită unei erori ale guvernului.

Comoara mortului

În această versiune, nu este vorba despre o rudă moartă, ci de cineva care are acelaşi nume ca şi persoana care primeşte mesajul. Persoana care a murit nu are rude, moştenitori sau testament şi, din nefericire, toată bogăţia ei va ajunge în buzunarele statului. Pentru ca asta să nu se întâmple, personalul de la bancă a sugerat ca o persoană cu acelaşi prenume să primească acces la bani.

Scrisoarea nigeriană nu vine din Nigeria

Potrivit unor statistici publicate de Internet Crime Complaint Center în 2009, majoritatea scrisorilor nigeriene nu vin din Nigeria. 66,1% dintre ele sunt trimise de americani, 10,5% de britanici şi numai 7,5% de către nigerieni. Din România pleacă anual 0,5% dintre scrisori, ţara noastră fiind pe locul 10 în topul celor din care pleacă astfel de mesaje.

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”