Ce spun avocaţii directorului comercial al Huawei, Meng Wanzhou, despre acuzaţiile de fraudă ale SUA

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE / Str

Directorul comercial Meng Wanzhou nu ar trebui să fie trimisă în SUA deoarece presupusele sale infracţiuni nu îndeplinesc condiţiile legale din Canada pentru extrădare, au declarat avocaţii apărării la deschiderea audierilor.

În discuţie, în lupta juridică care a tensionat serios relaţiile dintre Canada şi China, este dacă cererea sa de extrădare îndeplineşte regula crucială al dublei incriminări: presupusa ei infracţiune ar fi fost considerată infracţiune şi în Canada? În cazul în care judecătorul decide că nu respectă acest standard, ea ar putea fi eliberată, în conformitate cu legile canadiene privind extrădarea.

Extrădarea lui Meng „ar submina regula dublei incriminări”, a declarat avocatul apărării Richard Peck instanţei din Vancouver.

Audierile care au început luni îi oferă lui Meng prima ocazie de a evita predarea către SUA, care o acuză de fraudă, spunând că a minţit HSBC Holdings Plc şi a înşelat-o în tranzacţii care au încălcat sancţiunile SUA asupra Iranului. Meng a participat la audiere într-o rochie neagră cu buline care a expus dispozitivul de urmărire GPS de pe glezna ei, în timp ce aproximativ 150 de jurnalişti şi spectatori au urmărit procedurile din galerie.

Apărarea sa a susţinut că cazul din SUA este de fapt o denunţare a sancţiunilor şi a încălcărilor menită să „însceneze” o fraudă pentru a facilita extrădarea.

Richard Peck: ”Frauda este o faţadă”

„Frauda este o faţadă”, a spus Peck. „În cele din urmă, ni se cere să impunem Canadei obligaţia de a ajuta SUA în aplicarea sancţiunilor asupra Iranului.”

Echipa sa, citând alineatul 29 din Legea canadiană privind extrădarea, declară că dubla incriminare trebuie evaluată începând cu februarie 2019, data la care ministrul justiţiei din Canada a autorizat începerea procedurilor de extrădare.

În acel moment, Canada nu impusese sancţiuni Iranului. Prin urmare, susţin avocaţii ei, cazul nu îndeplineşte regula dublei incriminări — nicio tranzacţie efectuată de HSBC nu ar fi încălcat o lege canadiană.

Heather Holmes, judecător şef asociat, părea să se întrebe dacă instanţa ar putea lua în considerare un interval de timp mai mare. „S-ar putea să nu fie la fel de simplu cum pare”, a declarat aceasta.

În acest caz, asta ar putea pune beţe-n roate argumentelor apărării. Se presupune că Meng l-a înşelat pe bancherul HSBC la o întâlnire într-o ceainărie din Hong Kong, în august 2013, când Canada a avut un embargo total asupra comerţului cu Iranul. Aşadar, orice tranzacţie efectuată de HSBC la acel moment ar fi încălcat sancţiunile canadiene.

Judecătorul a părut, de asemenea, să testeze un alt pilon central al apărării lui Meng. Avocaţii săi au citat un precedent legal canadian pentru a susţine că HSBC trebuia să fie în pericol de pierdere financiară pentru a putea argumenta că a avut loc o fraudă. „Acest element esenţial al riscului de privare lipseşte”, a spus Peck, arătând din nou lipsa sancţiunilor canadiene.

Canadieni reţinuţi

Meng, fiica cea mare a miliardarului Ren Zhengfei, fondatorul Huawei, a devenit cea mai mare ţintă a unei încercări mai ample ale SUA de a bloca China şi compania din Shenzhen, pe care Washingtonul o consideră o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Meng, care împlineşte 48 de ani luna viitoare, este acuzată de fraudă bancară, infracţiune care atrage după sine o condamnare la maxim 20 de ani de închisoare.

China a cerut Canadei eliberarea lui Meng, şi a ripostat criticând sancţiunile asupra produselor canadiene, cum ar fi canola, în timp ce reţinea doi canadieni după arestarea acesteia în decembrie 2018.

Pe măsură ce a început audierea în vederea extrădării, Huawei a emis o declaraţie video pe contul său de pe Twitter, spunând că are încredere în acest proces. „Avem încredere în sistemul judiciar al Canadei, care va dovedi nevinovăţia doamnei Meng”, a declarat purtătorul de cuvânt Benjamin Howes.

Meng şi-a petrecut timpul într-un conac din Vancouver de când a fost arestată. Acest lucru este în contrast puternic cu condiţiile îndurate de cei doi canadieni — Michael Kovrig şi Michael Spavor — care au fost reţinuţi în China după arestarea ei.

Guvernul premierului Justin Trudeau spune că asigurarea eliberării celor doi bărbaţi - unul fost diplomat, celălalt antreprenor - este o prioritate şi a solicitat ajutor administraţiei Trump. Ministrul de Externe, Francois-Philippe Champagne, a declarat reporterilor duminică la o întrunire a cabinetului în Winnipeg, Manitoba, că a adus în discuţie problema săptămâna trecută cu Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo.

În week-end, un consilier senior al fostului prim-ministru Jean Chretien s-a alăturat lui John Manley, fost vicepremier liberal şi ministru al industriei, cerându-i lui Trudeau să se gândească la încetarea extrădării directorului Huawei ca parte a unui schimb de prizonieri pentru Kovrig şi Spavor.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare