Cât de mulţi bani a investit Rusia ca să îşi bage nasul în alegerile americanilor prin intermediul Facebook şi Twitter

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform investigaţiei denumită sugestiv ”Paradise Papers”, care implică o suită de documente prin care s-a demonstrat cum îşi spală banii bogaţii lumii, Rusia s-a folosit de investitorul americano-rus Yuri Milner pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA, câştigate de Donald Trump.

Milner deţine o parte dintr-un proiect care activeză în sfera afacerilor imobiliare, care a fost fondat de Jared Kushner, unul dintre consilerii lui Trump. Ei bine, banca rusă VTB, aparţinând Kremlinului, i-a dat lui Milner 191 de milioane de dolari pentru a investi în Twitter, ceea ce pare cel puţin ciudat, mai ales prin prisma faptului că implicarea lui Kushner în proiectul imobiliar nu este trecută în declaraţia sa de avere.

În plus, documentele publicate în Paradise Papers indică şi faptul că Gazprom, furnizorul rus de gaze naturale şi combustibil, a investit într-o companie afiliată lui Milner, care deţinea acţiuni la Facebook de aproximativ un miliard de dolari, la scurt timp după listarea pe bursă a companiei deţinute de Mark Zuckerberg, în 2012.

Trăgând linie asupra subiectului, cei de la Business Insider au constatat că Yuri Milner a deţinut, la un moment dat, 8% din Facebook şi 5% din Twitter. De notat este că toate aceste lucruri se petreceau înainte de izbucnirea scandalului care vizează nivelul de implicare al Rusiei în campania electorală prezindenţială din 2016, de pe reţelele sociale

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete