Cât de mult depindem de tehnologie? Stephen Hawking: „mai mult maşinărie decât om“

De 50 de ani, astrofizicianul britanic Stephen Hawking trăieşte cu o boală incurabilă: el suferă de scleroză amiotrofică laterală. Muşchii nu îi funcţionează, dar simţurile şi creierul nu i-au fost afectate. În anumite privinţe, Hawking este, aşa cum l-a numit Obi-Wan pe Darth Vader, „mai mult maşinărie decât om“, spune antropologul Helene Mialet, autorul cărţii  „Hawking Incorporated“.

Click-click-click: asta se aude în timpul unei conversaţii cu Stephen Hawking. Nicio voce, niciun alt sunet, nicio expresie facială. Cu apropiaţii săi, el poate comunica prin intermediul ochilor, însă cu ceilalţi comunicarea este posibilă doar prin conexiunea la computerul său.

Hawking este considerat cel mai inteligent om din lume, un fizician genial şi unul dintre cei mai mari cosmologi ai timpurilor nostre. Din cauza dizabilităţii sale, Hawking studiază legile Universului numai cu ajutorul raţiunii. El nu se poate mişca, aşa că lucrează doar cu mintea. Comunicarea este posibilă cu ajutorul unui scaner cu infraroşu, care îi redă în cuvinte mişcările muşchilor obrazului, cu ajutorul unui calculator şi a unui sintetizator vocal. 

Antropolog interesat de ştiinţă şi de tehnologie, Helene Mialet a realizat un studiu despre fizician. „Ani de-a rândul i-am urmărit activitatea, modul de rezolvare a problemelor, teoriile lansate, am participat la interviuri şi documentare. Am intervievat toţi oamenii din jurul lui: asistente, studenţi, colegi, chiar şi jurnalişti. Am trăit şi am respirat în jurul lui Hawking“, spune ea pentru Wired.

Pentru a-l înţelege pe Hawking, antropologul spune că trebuie să înţelegi oamenii şi mecanismul fără de care el nu ar putea acţiona sau gândi; trebuie să înţelegi modul în care aceste entităţi se completează şi amplifică competenţele lui Hawking.

Cu toţii suntem mai mult mecanisme

„Cu ce se diferenţiază el de starurile sau chiar de preşedintele unei ţări, având în vedere că şi în spatele acestora există un întreg personal care se ocupă de nevoile şi de imaginea acestora?“, se întreabă Mialet.

Atât Hawking, cât şi vedetele, deţin controlul, iar oamenii lor încearcă să facă tot posibilul să-i menţină în top. În cazul  fizicianului, însă, reţeaua este mult mai complexă. Hawking nu emite numai comenzi, ci întregul său corp şi întreaga lui identitate a devenit proprietatea unui mecanism alcătuit din oameni şi maşinării. 

Starea de sănătate a lui Hawking face necesară mecanizarea mediului în care trăieşte. Reţeaua complexă de maşinării şi oameni permite ca un simplu „da“ sau „nu“ să devină operaţional. Cum nu poate vorbi, dizabilitatea sa îl forţează să gândească mai limpede.

De regulă, aistenţii pun în aplicare ceea ce le este dictat, dar în cazul lui Hawking, asistenţii (oamenii şi maşinăriile) îi completează gândurile prin munca lor. Exemplul fizicianului ne ajută să regândim relaţia de opoziţie dintre oameni şi maşini, spune antropologul.

„Presa îl zugrăveşte pe Hawking ca pe un om pur, izolat, un geniu care se naşte o dată la 100 de ani. Analizele etnografice arată că el nu e diferit de ceilalţi oameni de ştiinţă, în ciuda handicapului de care suferă. De fapt, tocmai prin prisma acestei dizabilităţi, putem observa cum lucrează oamenii de ştiinţă şi cum va funcţiona întreaga lume pe viitor.

Trăind într-o lume a tehnologiei şi a informaţiei digitale, nu suntem toţi inapţi? La fel ca Hawking şi ca Obama, suntem incapabili să gândim şi să ne ducem la îndeplinire ideile fără să interacţionăm cu o reţea de persoane, instrumente sau maşini“, conchide Mialet.