Bill Gates: Utilizatorii de iPad sunt frustraţi de tabletă şi vor dori un PC

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bill Gates nu crede în succesul Apple sau Android FOTO Reuters

Bill Gates, fondatorul Microsoft, a declarat că utilizatorii de iPad şi de tablete cu Android vor reveni la PC-uri în viitor, deoarece nu pot fi satisfăcuţi de produsele pe care le folosesc acum.

Gates a vorbit la postul american CNBC şi a spus că utilizatorii de tablete sunt frustraţi pentru că nu pot „tasta, nu pot crea documente, nu pot avea Microsoft Office acolo“. Gates a mai folosit la un moment dat această viziune, acum trei ani, odată cu lansarea iPad, când a zis că tableta de la Apple nu are nimic care să-l facă să spună „ah, mi-aş fi dorit ca Microsoft să facă aşa ceva“. Evident, Gates uită de vânzările fulminante pe care le au tabletele, de creşterea lor uriaşă, dar şi de faptul că multe au deja programe de editare de documente compatibile cu Office. De asemenea, chiar Microsoft a intrat pe această piaţă prin Surface Pro.

Bill Gates a făcut această declaraţie în contextul unei discuţii mai extinse despre Windows 8. El a spus că sistemul de operare a fost creat pentru a blura cumva distanţa dintre PC-uri şi tablete, de a combina cele două ecosisteme. De asemenea, el consideră că tabletele cu Android sau iPad nu sunt mai bune decât Surface, tocmai pentru că nu au tastaturi şi nu au Microsoft Office. Bineînţeles, Gates uită de multe produse hibrid din acest moment cu Android, care au tastaturi, dar şi de extensiile pentru iPad.

„Windows 8 este un produs revoluţionar care îşi extrage esenţa din beneficiile PC-ului şi din beneficiile tabletelor şi poate suporta amândouă produse. Aşadar, ai Surface, Surface Pro, ai portabilitatea unei tablete, dar bogăţia unui PC în ceea ce priveşte tastatura, Microsoft Office sau alte programe“, a explicat Gates.

Vorbind despre declinul pieţei de PC-uri, care nu mai are deloc tracţiune, Gates a spus că "PC-urile sunt o piaţă mare. Va fi din ce în ce mai greu să distingem produsele, să spunem dacă sunt calculatoare, laptopuri sau tablete cu Windows 8.“, a spus fondatorul Microsoft.

Interviul a venit chiar după ce firma de analiză IDC a oferit datele pentru piaţa de tablete din primul trimestru al lui 2013, iar Surface a reuşit să ajungă în primele tablete ca popularitate, cu 900.000 de unităţi vândute, adică o cotă de 1,9%. Anul acesta, Microsoft va încerca să-şi extindă piaţa, cu ajutorul unui Surface de 7 inci.

Bill Gates a mai vorbit şi despre unul dintre cele mai mari eşecuri din istoria Microsoft: China. Acolo, creşterea Microsoft a fost infimă, mai ales că 77% din softurile Windows sau Office sunt piratate. „China a fost un dezastru. Spre deosebire de alte locuri din lume, în China avem piraterie din partea firmelor deţinute de stat, instituţiilor guvernamentale şi a afacerilor mari. În alte părţi, provocarea este utilizatorul simplu sau micile afaceri, dar aici trebuie să ne luptăm cu firme mari“, a încheiat Gates.

Bill Gates, în 2010, despre iPad şi Apple

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham