Bilanţ după un an de luptă cu ransomware: zeci de mii de dispozitive decriptate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kaspersky Lab anunţă câteva statistici privind parcursul iniţiativei No More Ransom. A fost lansată în 2016 şi până acum a ajuns să numere peste 100 de parteneri.

Iniţiativa fost lansată de Poliţia Olandeză, Europol, McAfee şi Kaspersky Lab anul trecut în contextul în care atacurile ransomware continuă să facă subiectul a numeroase ştiri, afectând companii, autorităţi şi persoane fizice din toată lumea. Site-ul No More Ransom este disponibil de curând şi în limba română.

Numărul total de utilizatori care s-au confruntat cu programe ransomware în perioada aprilie 2016 – martie 2017 a crescut cu 11,4%, comparativ cu anul anterior, de la 2,3 milioane de utilizatori la 2,5 milioane în toată lumea. Totuşi, programele ransomware au început să se dezvolte încă din 2012. Iar cel mai puternic de până acum, atacul WannaCry de la jumătatea lunii mai, a vizat peste 300.000 de companii, din 150 de ţări, în primele zile, afectând infrastructură critică şi afaceri întregi. Unele organizaţii se luptă încă să îşi revină după atacurile ExPetr din 27 iunie.

Portalul No More Ransom oferă 54 de soluţii de decriptare, puse la dispoziţie de nouă parteneri, şi acoperă 104 tipuri de ransomware. Până acum, aceste instrumente au reuşit să decripteze peste 28.000 de dispozitive, privându-i pe infractorii cibernetici de o sumă estimată la aproximativ 8 milioane de euro, din răscumpărări. Portalul a înregistrat peste 1,3 milioane de vizitatori unici. Doar pe 14 mai, în timpul crizei WannaCry, site-ul a fost vizitat de 150.000 de persoane.

Platforma No More Ransom este disponibilă în 26 de limbi, printre cele adăugate recent numărându-se româna, bulgara, chineza, ceha, greaca, maghiara, indoneziana, norvegiana, malaysiana, suedeza, tamila şi thailandeza.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV