APLICAŢIA ZILEI Cu Astro File Manager ai control total al fişierelor din Android

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Android, spre deosebire de iOS şi Windows Phone, oferă acces utilizatorului la fişierele stocate pe telefon. Unii producători, cum este Samsung, includ şi managere de fişiere, dar pentru cine vrea o soluţie terţă există cele independente din Play Store. Astro File Manager este una dintre ele şi este gratuită.

Dispozitivul pentru teste

Am folosit un Galaxy Nexus cu Android 4.2 Jelly Bean. Are procesor dual-core, memorie RAM de 1 GB şi stocare internă de 16 GB. Nu au importanţă specificaţiile tehnice, dar cu cât este mai mare un ecran (4,65 inci pentru acest model), cu atât mai bine, pentru că vezi mai multe foldere. Însă în afară de acest aspect, aplicaţia funcţionează pe orice terminal cu Android.

Funcţii peste funcţii, dar afişare simplă

Sunt familiar cu această aplicaţie încă de la Android 2.1 şi era destul de simplă atunci. Însă, odată cu Android 4.0, creatorul i-a modificat interfaţa şi i-a adăugat câteva funcţii suplimentare. Suportă chiar sincronizarea cu Dropbox sau Skydrive, servicii de stocare online, şi Facebook. Astfel îţi poţi administra fişierele de acolo în interfaţa Astro şi le ai pe toate într-un singur program. Există suport chiar şi pentru Google Drive.

Fişierele pot fi distribuite direct din Astro, pot fi arhivate şi pot fi mutate în diversele foldere de pe dispozitiv. Procesul este ca pe PC, atunci când vezi toată structura de stocare a sistemului de operare. Astro integrează şi un manager de procese, astfel încât să le opreşti pe cele pe care nu le foloseşti şi care consumă resurse. De asemenea, din acest manager de fişiere pot fi dezinstalate (sau instalate) aplicaţii. 

Referitor la acest ultim aspect, Astro oferă şi posibilitatea de a face un backup aplicaţiilor din telefon. Astfel, le poţi reinstala atunci când treci la alt telefon, dar nu ai acces la Internet pentru a le descărca din magazinul Play. Nu salvează însă şi setările aplicaţiei.

Concluzia „Adevărul“

Astro este una dintre cele mai bune aplicaţii pentru administrarea fişierelor. Este simplă, are multe funcţii şi este gratuită. Iar odată cu sincronizarea cu serviciile de cloud storag este cu atât mai potrivită noilor tendinţe de stocare. Desigur, manvrarea diverselor fişiere nu se execută la fel de rapid ca pe PC, ceea ce e oarecum firesc, dar cu orientarea tot mai mult pe partea vizuală, Astro se apropie de acea experienţă. 

Utile

Astro File Manager în Play Store

Toate produsele dezvoltatorului

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple