Analist: Noul iPhone se va vinde în 170 de milioane de unităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apple va vinde 200 de milioane de iPhone-uri anul viitor, dar surprinzător este că 170 de milioane de unităţi vor fi doar din noul iPhone. Acestea sunt datele unui analist, bazându-se pe cifrele de vânzare ale actualelor terminale Apple.

Analistul companiei Asymco, Horace Dediu, şi-a făcut publică ultima sa analiză a pieţei smartphone-urilor şi, se pare, Apple stă mai bine decât spera, deşi nu şi-a lansat încă smartphone-ul vedetă al anului viitor, notează „CNet”. Dediu a afirmat că vor fi cumpărate 200 de milioane de iPhone-uri anul viitor, iar noul iPhone, care urmează să fie introdus anul acesta, va reprezenta 85% din acea cifră, adică aproximativ 170 de milioane de unităţi.

Deşi numărul pare imens, Dediu a spus că şi-a bazat analiza pe declaraţiile lui Phil Schiller, directorul departamentului de marketing de la Apple. Schiller a afirmat, în timpul unei audieri din procesul Apple contra Samsung, că fiecare model nou de iPhone s-a vândut mai bine decât precedentele.

Astfel, Horace Dediu a adunat toate cifrele şi i-a reieşit că iPhone 3G s-a vândut de patru ori mai bine ca primul, iar 3GS s-a vândut de 1,6 ori mai bine decât 3G şi primul iPhone împreună. Apoi, iPhone 4 le-a întrecut pe toate cele trei de dinainte, iar 4S este la jumătatea drumului în a le depăşi pe primele patru în vânzări. Şi cum iPhone 4S va mai fi pe piaţă cel puţin încă un an, foarte probabil va totaliza mai multe vânzări decât celelalte.

Cât despre noul iPhone, Dediu a afirmat că acesta se va vinde în 200 de milioane de unităţi în primii doi ani de la lansare. Acesta chiar a mers mai departe şi a spus că dacă strategia Apple va fi una foarte bună, terminalul ar putea chiar să ajungă la o cifră de vânzări de 250 de milioane.

Se poate ca analistul Asymco să fi fost un pic cam optimist, dat fiind că a făcut toate aceste calcule înainte de lansarea oficială a telefonului şi de rezultaltele în vânzări ale primelor zile. Rămâne de văzut însă dacă a avut dreptate sau nu abia în toamnă, posibil chiar pe 12 septembrie când este preconizată lansarea noului iPhone.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte