Amazon pregăteşte şase tablete pentru anul acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
1/3 Kindle Fire, prima tabletă a companiei Amazon. 

Amazon pregăteşte şase tablete pentru a fi lansate până la finalul anului. Pe listă se regăseşte şi un model mare, de zece inci, iar confirmarea a venit din partea directorului magazinului american Staples pentru jurnaliştii de la Reuters.

Declaraţia lui Demos Parneros, director Staples, se bazează pe faptul că Amazon a cerut şase numere de identificare separate pentru produsele sale, notează „Slashgear”. Desigur, asta nu înseamnă cu totul şase tablete, dar garantat înseamnă că Amazon pregăteşte diverse configuraţii. Asta pentru că o tabletă cu o capacitate de stocare de 16 GB are un număr de identificare diferit faţă de una de 32 de GB. La fel este şi cu una care are doar conexiune WiFi şi altă care are şi conexiune 3G.

De asemenea, e foarte posibil ca Amazon să pregătească şase produse noi. Există zvonuri cu privire la un smartphone, iar Kindle Fire, prima tabletă a companiei, este deja de un an pe piaţă. Acum, Google şi-a lansat propria tabletă de 200 de dolari, Nexus 7, net superioară din punct de vedere tehnic. Iar o tabletă de zece inci de la Amazon s-ar dovedi un adversar important pe piaţa nord-americană pentru iPad şi Microsoft Surface.

Mai mult, există indicii care arată că Amazon se pregăteşte pentru ceva important pe care îl vor anunţa spre sfârşitul anului. Surse din interiorul companiei susţin că gigantul vânzărilor online vrea să-şi întărească portofoliul de produse dincolo de cititoare de cărţi electronice şi o singură tabletă. În plus, face angajări noi pentru Lab126, acelaşi centru de dezvoltare care a conceput Kindle Fire.

Amazon şi-a permis să lanseze Kindle Fire la preţul de doar 200 de dolari, pentru că şi-a bazat veniturile pe vânzările de materiale digitale de la cărţi şi filme, până la aplicaţii. Odată cu zvonurile despre un iPad Mini pregătit pentru toamnă este de înţeles de ce Amazon vrea să-şi consolideze poziţia pe piaţa tabletelor ieftine.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne