Amazon a făcut o ofertă de ultim moment pentru a cumpăra TikTok, scrie New York Times

0
Publicat:

Amazon.com a depus o ofertă de ultim moment pentru achiziţionarea platformei TikTok, potrivit unui articol publicat miercuri de New York Times, care citează trei surse familiare cu situaţia.

Platforma TikTok FOTO: Pixabay

Preşedintele SUA, Donald Trump, urmează să discute miercuri viitorul TikTok într-o întâlnire programată la Biroul Oval şi ar putea evalua o propunere finală privind aplicaţia, a declarat un oficial de la Casa Albă pentru Reuters.

Amazon a refuzat să comenteze, iar TikTok şi compania-mamă ByteDance nu au răspuns imediat solicitărilor de declaraţii. Acţiunile Amazon au crescut cu 1,3%, pe fondul unei creşteri a volumului tranzacţionat, după publicarea articolului, scrie news.ro.

Potrivit New York Times, mai multe părţi implicate în negocieri nu par să trateze oferta Amazon cu seriozitate. Oferta ar fi fost trimisă sub forma unei scrisori adresate vicepreşedintelui JD Vance şi secretarului pentru Comerţ Howard Lutnick.

Gigantul american din domeniul tehnologiei şi comerţului online este cel mai recent nume care apare pe lista potenţialilor cumpărători ai TikTok. Luna trecută, Trump a declarat că administraţia sa este în contact cu patru grupuri diferite privind vânzarea platformei, fără a le nominaliza.

Potrivit unui articol Reuters de săptămâna trecută, fondul de investiţii Blackstone poartă discuţii pentru a se alătura acţionarilor non-chinezi existenţi ai ByteDance, conduşi de Susquehanna International Group şi General Atlantic, pentru a contribui cu capital nou la o ofertă pentru divizia americană a TikTok.

De asemenea, compania de capital de risc Andreessen Horowitz este implicată în negocieri pentru a adăuga investiţii externe menite să preia participaţiile deţinute de investitori chinezi, ca parte a unei oferte conduse de Oracle (ORCL.N) şi alţi investitori americani, potrivit unui articol din Financial Times publicat marţi.

Discuţiile coordonate de Casa Albă vizează crearea unei entităţi americane independente pentru TikTok, în care ponderea acţionarilor chinezi să fie redusă sub pragul de 20%, conform cerinţelor legislaţiei americane, a relatat Reuters luna trecută.

Viitorul aplicaţiei, folosită de aproape jumătate dintre americani, a devenit incert după ce o lege adoptată în 2024 cu sprijin bipartizan covârşitor a impus ByteDance să îşi vândă participaţiile până la 19 ianuarie.

Washingtonul susţine că faptul că TikTok este deţinută de ByteDance o face vulnerabilă la influenţa guvernului chinez, care ar putea folosi aplicaţia pentru operaţiuni de influenţă şi colectare de date despre cetăţenii americani.

Amazon a testat anterior piaţa reţelelor sociale prin propria platformă de videoclipuri scurte, Inspire, similară cu TikTok, integrată în aplicaţia sa mobilă. Cu toate acestea, luna trecută, mai multe publicaţii media au relatat că Amazon a închis platforma Inspire.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie