AirPower nu a murit încă. Apple ar urma să lanseze o versiune „mai puţin ambiţioasă“ a dispozitivului de încărcare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dezvăluit iniţial în 2017, la un eveniment de presă, AirPower ar fi trebuit să fie un încărcător wireless capabil să încarce trei dispozitive Apple simultan.

De atunci, lansarea AirPower a fost amânată de mai multe ori, iar încărcătorul a fost până la urmă anulat complet de către Apple la începutul lui 2019, datorită faptului că se putea supraîncălzi cu uşurinţă, conform unor surse ale acelei perioade.

Dan Riccio, vicepreşedintele Apple în divizia de Hardware Engineering spunea după anularea AirPower că gigantul din Cupertino îşi doreşte în continuare să ”ducă mai departe experienţa wireless”, oferind astfel indicii că proiectul nu este tocmai mort, ci mai degrabă trece printr-o fază de reevaluare.

La aproape 18 luni distanţă de la acel moment, Bloomberg, citată de BGR, indică faptul că Apple lucrează la o versiune ”mai puţin ambiţioasă” de AirPower. Nu este menţionată şi o eventuală dată de lansare, însă putem fi destul de siguri că dacă Apple va anunţa pentru a doua oară lansarea unui astfel de ”covoraş de încărcare”, acesta va deveni disponibil în cel mult câteva luni.

Întrebarea este ce înseamnă o versiune ”mai puţin ambiţioasă” de AirPower. Iniţial, încărcătorul era proiectat pentru a încărca 3 dispozitive simultan, indiferent de locul în care erau plasate pe el. Se pare că acest design a fost problema principală, bobinele de încărcare fiind mult prea apropiate una de cealaltă şi ducând la supraîncălzire.

Preţul ar urma să fie în jur de 250 de dolari

Astfel, putem bănui că versiunea la care lucrează acum Apple ar putea încărca doar două dispozitive simultan, sau poate tot trei dispozitive, dar fiecare pe un loc bine stabilit.

În urmă cu câteva luni, Jon Prosser, unul dintre leakerii Apple, anunţa că ”AirPower nu a murit”, postând pe Twitter o fotografie cu un prototip al încărcătorului pe care se aflau un Apple Watch şi o pereche de AirPods. Prosser anticipează că aceasta este versiunea care va fi lansată până la sfârşitul anului şi că va costa în jur de 250 de dolari.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări