AI schimbă distribuția traficului online. „Situația, complet nesustenabilă și va duce la dispariția informației de calitate ”

0
Publicat:

Platformele de inteligență artificială devin rapid un nou canal de distribuție pe internet. În iunie 2025, acestea au generat peste 1,13 miliarde de vizite către cele mai populare 1.000 de site-uri din lume, vorbim despre o creștere de 357% față de aceeași lună a anului trecut, potrivit unui raport Similarweb citat de TechCrunch.

Sursă: Unsplash

Sursa principală a acestui trafic este ChatGPT, care trimite peste 80% din totalul vizitelor din AI, urmat de platforme precum Gemini, Claude, Perplexity sau Grok. Dintre site-urile care au beneficiat cel mai mult de această creștere se remarcă Yahoo (2,3 milioane de vizite), Reuters, The Guardian, India Times și Business Insider. În zona de e-commerce, în top se află Amazon, Etsy și eBay, iar în tech și social media: Google, Reddit, Facebook și GitHub.

Totuși, presa nu este afectată în mod egal. Publicațiile care permit AI-urilor să acceseze și să citeze conținutul lor, cum sunt The Guardian sau Reuters, beneficiază de pe urma acestui nou canal de trafic. În schimb, publicații ca The New York Times, care au ales să blocheze accesul AI-urilor în contextul litigiilor privind folosirea articolelor pentru antrenarea modelelor lingvistice, nu apar în aceste rezultate și, implicit, nu primesc trafic din această sursă.

Problema majoră nu este însă doar legată de cine apare sau nu în platformele AI. Distribuția clasică a traficului prin Google Search începe să se schimbe în mod semnificativ – iar acest lucru afectează chiar și publicațiile vizibile în AI.

Un studiu realizat de Pew Research Center arată că atunci când un rezultat din Google include un AI Overview, adică un rezumat generat automat de inteligență artificială, doar 8% dintre utilizatori mai dau click pe linkurile din pagină. Fără acest rezumat, rata de click urcă la 15%. Cu alte cuvinte, utilizatorii obțin deja răspunsul din interfață și nu mai accesează sursele originale.

Până la 79% pierdere de trafic

Un articol publicat de The Guardian pe 24 iulie 2025 analizează în detaliu fenomenul. Potrivit unui studiu realizat de compania Authoritas, un site clasat anterior pe primul loc într-o căutare poate pierde până la 79% din trafic dacă este plasat sub un AI Overview. În același timp, linkurile către YouTube, deținut de Alphabet, compania-mamă a Google, devin mai proeminente.

Studiul a fost inclus într-o plângere oficială depusă la Autoritatea pentru Concurență și Piețe din Marea Britanie (CMA) de către organizațiile Foxglove, Independent Publishers Alliance și Movement for an Open Web. Acestea susțin că Google folosește conținutul editorial pentru a genera răspunsuri AI, fără a mai trimite utilizatori către site-urile de unde a preluat informațiile.

„Situația actuală este complet nesustenabilă și va duce, în cele din urmă, la dispariția informației de calitate de pe internet (...) Google îi ține pe utilizatori captivi într-o grădină închisă, preluând și monetizând conținutul creat de alții, inclusiv al presei”, a declarat Owen Meredith, directorul executiv al News Media Association, citat de The Guardian.

Google a respins acuzațiile, susținând că studiile se bazează pe metodologii greșite și seturi nereprezentative de interogări. Un purtător de cuvânt a declarat că AI-ul din Search creează oportunități noi pentru ca site-urile să fie descoperite și că Google continuă să trimită „miliarde de clickuri în fiecare zi”.

Trafic în creștere pentru cei deschiși către AI

Unele publicații primesc trafic mai mult ca niciodată, dar de pe canale noi, controlate de platforme AI. În același timp, în Google Search, sursele originale sunt tot mai rar accesate,  chiar și atunci când apar pe pagină.

„Ar fi suficient de grav dacă Google s-ar limita la a fura munca jurnaliștilor și a o prezenta ca fiind a lor”, a spus Rosa Curling, directoarea Foxglove. „Dar și mai rău este că folosește această muncă pentru a-și alimenta propriile instrumente și profituri, în timp ce face ca lucrurile să fie mai dificile pentru redacții, astfel încât acestea să ajungă la cititorii de care depind ca să supraviețuiască.”

Cine câștigă vizibilitate 

În topul site-urilor care au beneficiat de trafic din AI în iunie 2025, potrivit TechCrunch, se află: Yahoo (2,3 milioane de vizite), Yahoo Japan (1,9 milioane), Reuters (1,8 milioane), The Guardian (1,7 milioane), India Times (1,2 milioane) și Business Insider (1 milion). Acestea permit indexarea de către AI și sunt frecvent citate în răspunsurile generate automat.

În zona de e-commerce, Amazon a fost lider detașat cu 4,5 milioane de vizite AI, urmat de Etsy (2 milioane) și eBay (1,8 milioane). În tech și social media, Google a atras 53,1 milioane de vizite, urmat de Reddit (11,1 milioane), Facebook (11 milioane), GitHub (7,4 milioane), Microsoft (5,1 milioane), Canva (5 milioane), Instagram (4,7 milioane), LinkedIn (4,4 milioane), Bing (3,1 milioane) și Pinterest (2,5 milioane).

În afara acestor categorii, YouTube a înregistrat 31,2 milioane de vizite, Wikipedia a strâns 10,8 milioane, iar în zona educației și științei, ResearchGate a avut 3,6 milioane de vizite, iar NIH.gov, 5,2 milioane. Alte site-uri care au atras trafic relevant sunt Europa.eu, Investing.com, Home Depot, Zillow, Kayak și Zara.

Mai multe pentru tine:
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile