Achiziţia anului: Facebook cumpără WhatsApp cu 16 miliarde de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul utilizatorilor WhatsApp creşte în fiecare zi

Facebook a cumpărat serviciul de mesagerie mobilă WhatsApp pentru impresionanta sumă de 16 miliarde de dolari, care este împărţită în cash şi acţiuni. Astfel, reţeaua lui Zuckerberg îşi întăreşte poziţia pe piaţa mobilă, cu una dintre cele mai populare aplicaţii de mesagerie prin internet.

Reprezentanţii Facebook au anunţat printr-un comunicat de presă că vor plăti 4 miliarde de dolari cash şi 12 miliarde de dolari în acţiuni. De asemenea, se adaugă 3 miliarde de dolari în acţiuni restricţionate pentru echipa de la WhatsApp în următorii patru ani. 

La fel ca şi la achiziţia de top de acum un an, Instagram, Facebook nu va dori să integreze în totalitate serviciul sau să-l desfiinţeze, ci pur şi simplu să aibă un as în mânecă pe o piaţă pe care a abordat-o serios cu Facebook Messenger. Astfel, WhatsApp va rămâne o echipă separată în cadrul marelui conglomerat al internetului care devine acum Facebook. 

În momentul achiziţiei WhatsApp are 450 de milioane de utilizatori activi lunar, faţă de 1,3 miliarde de utilizatori în total cât are Facebook. Reţeaua de mesagerie creşte cu un milion de utilizatori în fiecare zi. 70% din utilizatorii WhatsApp sunt activi în fiecare zi, iar aplicaţia este folosită gratuit, după un abonament de 99 de cenţi pe an. De asemenea, monetizarea nu este foarte bună, deoarece utilizatorii nu au reclame. 

“WhatsApp e pe cale să conecteze un miliard de persoane. Serviciile care ajung la această cifră sunt extrem de valoroase. Îl ştiu pe Jan de mult timp şi sunt încântat să-i fiu partener pentru a face lumea mai deschisă şi mai conectată”, a spus Mark Zuckerberg.

Jan Koum, fondatorul WhatsApp şi CEO al companiei a spus că “activitatea intensă a utilizatorilor WhatsApp şi creşterea sa rapidă vin să contribuie la munca pe care o fac Facebook şi Mark Zuckerberg”

O platformă în creştere fulminantă

În aprilie 2013, numărul persoanelor care aveau cont de WhatsApp era de 200 de milioane. Asta înseamnă că platforma de mesagerie instant şi-a dublat baza de utilizatori în mai puţin de un an. 

Şi numărul mesajelor trimise zilnic prin această aplicaţie a crescut, de la 20 de miliarde pe zi, la 50 de miliarde pe zi. 

Aplicaţiile de mesagerie instant au devenit foarte populare în ultima perioadă, iar servicii precum WhatsApp sau Snapchat dobândesc din ce în ce mai mulţi utilizatori pe zi ce trece. Chiar şi Instagram a introdus, de curând, un serviciu de mesagerie instant care le permite utilizatorilor să comunice în privat prin intermediul clipurilor video sau a pozelor. 

Tinerii, o miză de 16 miliarde de dolari

Achiziţia WhatsApp de către Facebook poate fi lovitura de care avea nevoie reţeaua socială a lui Mark Zuckerberg pentru a recuceri publicul tânăr. Toate studiile indică faptul că adolescenţii petrec mai puţin timp pe Facebook şi mai mult timp pe aplicaţiile de mesagerie instantă, care le oferă mai multă intimitate şi conversaţii mai directe cu prietenii lor, chiar dacă Facebook are propriul serviciu de mesagerie, Messenger. 

Potrivit iStrategy, Facebook are cu 4,2 milioane mai puţini tineri de liceu şi cu 6,9 milioane mai puţini studenţi decât în 2011. Nu e prima oară când acest lucru apare în discuţie. Anul trecut, un reprezentant Facebook a anunţat că reţeaua socială nu mai este atât de atractivă pentru tineri. Acţiunile au căzut pentru câteva zile. De asemenea, iStrategy Labs arată că sunt cu 3 milioane de copii mai puţin (13-17 ani). 

Un alt studiu recent, citat de "The Daily Mail" arată că tinerii pleacă de pe Facebook din cauza aglomeraţiei de link-uri din News Feed-ul lor şi pentru că devine din ce în ce mai dificil de controlat ceea ce citim în fluxul social. Ei se duc către Twitter, Snapchat sau WhatsApp, care reprezintă o întoarcere la comunicarea interpersonală, limitată la un grup mic de prieteni.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”