VIDEO Recordul lui Usain Bolt a fost doborât de un ghepard robot

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atletul Usain Bolt, care deţine recordul mondial în proba de 100 metri, poate fi întrecut, deşi adversarul nu este nici om, nici fiinţă biologică. Este vorba de un ghepard robot care aleargă cu peste 40 de kilometri pe oră.

Acest ghepard robot a fost construit şi ajustat, astfel încât să reproducă trăsăturile celui biologic. Ultimele teste au adus şi un nou record de viteză, ghepardul fiind înregistrat cu viteza de 45,54 kilometri pe oră. Vechiul record de 29 kilometri pe oră a fost stabilit în martie, scrie „The Verge”.

Usain Bolt a atins o viteză maximă de 44,7 kilometri pe oră, astfel că într-o cursă cu acest animal robot nu ar avea prea multe şanse, însă DARPA - agenţie militară şi de cercetare nord-americană - nici nu şi-a fixat acest scop. În fapt, agenţia vrea ca acest ghepard să ajungă la viteza unuia biologic care atinge şi 113 kilometri pe oră.

Mai trebuie menţionat că testul nu a fost în totalitate ca în realitate, adică ghepardul a fost susţinut de un suport special creat, iar sprintul a avut loc pe o bandă de alergare. Până anul viitor, DARPA vrea un exemplar complet funcţional şi care să fie capabil să alerge pe orice teren. Acesta se va numi WildCat. Iar DARPA are deja un test reuşit în acest sens, cu BigDog care a fost făcut public în 2008.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG