Una dintre cele mai vechi plante de pe Pământ a fost descoperită în România. Munții unde a fost găsită

0
Publicat:

Un grup de cercetători, din Cehia și România, au descoperit o plantă care trăiește de peste 60.000 de ani în Carpați. Potrivit estimărilor lor aceasta poate fi chiar cea mai veche plantă de pe Pământ.

Planta a rezistat zeci de mii de ani prin reproducere vegetativă Foto UBB

În urma unei expediții de cercetare, în Carpații Orientali, oamenii de știință au găsit o raritate, Andryala laevitomentosa, o specie de plantă endemică. S-a constatat existența unor clone de peste 60.000 de ani, trăind în același loc, în ciuda schimbărilor climatice majore din ultimele milenii.

Andryala laevitomentosa este una dintre cele mai rare plante din lume, aceasta crește doar cinci populații mici, distribuite pe o creastă montană de 1,8 km din Munții Bistriței, Carpații Orientali. Această specie fusese găsită abia în 1961 de către un student al UBB, holotipul acesteia fiind depus în Herbarul UBB (CL). Planta nu produce aproape deloc semințe viabile, supraviețuind în schimb prin reproducere vegetativă, ceea ce înseamnă că se înmulțește prin lăstari. Prin această metodă, planta s-a extins și a format clone care au supraviețuit zeci de mii de ani în condiții climatice extreme, inclusiv glaciațiunile Pleistocenului.

Pe parcursul studiului acestei rarități, oamenii de știință au aplicat tehnici avansate de analiză genetică, ca să poată determina vârsta clonelor. Rezultatele au arătat că Andryala laevitomentosa prezintă o diversitate genetică extrem de scăzută, în schimb populațiile sale au dezvoltat diferențieri genetice foarte mari.

„Au fost identificați doar 11 indivizi distincți genetic, dar longevitatea și persistența acestor clone sunt incredibile. Astfel, cea mai ‘bătrână clonă’ ar reprezenta unul dintre cei mai vechi, dacă nu chiar cel mai vechi individ cunoscut în lumea plantelor, demonstrând astfel o capacitate remarcabilă de adaptare și supraviețuire a acestor organisme în fața schimbărilor de mediu”, a detaliat prof. dr. Mihai Pușcaș (Facultatea de Biologie și Geologie, Grădina Botanică Al. Borza din cadrul UBB), membru ȋn echipa de cercetare.

În echipa studiului, denumit „Persistence over millennia through extreme clonal longevity: phylogenomic insight into jistory of one of the world’s rarest lant species”, au fost implicați Mráz P, Flašková L, Chrtek J, Mrázová V, Puşcaş M, Josefiová J, Záveská E. Oamenii de știință au precizat că această descoperire redă importanța conservării habitatului unic în care a fost descoperită planta. Iar pierderea oricărei dintre clonele plantei ar fi echivalentul dispariției unui organism extraordinar care s-a adaptat suficient cât să reziste din perioada glaciațiuni. De asemenea, această plantă contribuie la continuarea studiului privind modul cum plantele se adaptează noilor schimbări extreme de climă.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice