Un nou sfârşit al lumii e anunţat pentru decembrie: ce aduce Apocalipsa acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apocalipsa a fost prevestită cam din an în an cu noi ipoteze, dar cele mai bune teorii care nu s-au adeverit ajung să fie reciclate la un interval. Acum, este reluată cea cu planeta Nibiru.

În 2012, s-a crezut că vine NASA a susţinut şi o conferinţă pentru a linişti lumea.

Revenind la Nibiru, aceasta are o orbită mult mai mare decât a lui Pluto, astfel că reintră în sistemul solar printre Neptun şi Marte. Ar fi imposibil ca nimeni să nu aibă dovezi cu ea, dar asta nu-i opreşte pe propovăduitorii apocalipsei. Primele teorii despre Nibiru au apărut în 1997, pe site-ul ZetaTalk, creat de Nancy Lieder. Aceasta a creat acest site pentru a dezvălui interacţiunile pe care le-a avut cu extratereştri.

Sfârşitul lumii cauzat de Planeta X a mai fost prezis fără succes în 2003, în 2007, în 2012, dar şi în 2015. Cea mai mare "publicitate" a obţinut-o în 2012. Astronomul Mike Brown de la Caltech susţine că dacă un asemenea obiect ar fi existat în zona presupusă, ar fi fost expulzat de pe orbită de Jupiter. Totuşi, acestea sunt date ştiinţifice, astfel că adepţii teoriilor apocaliptice le ignoră, cum ignoră unii oameni că Pământul e rotund.

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!