„Umbrela zburătoare”, inventată de un YouTuber. Cum funcționează ultimul gadget construit cu ajutorul unei imprimante 3D VIDEO

0
Publicat:

Un inventator și YouTuber spune că a găsit o soluție SF pentru zilele ploioase: o umbrelă zburătoare care te urmează în ploaie.

Dispozitivul include o umbrelă obișnuită, cumpărată din magazin, la care au fost adăugate componente obținute cu ajutorul unei imprimante 3D cu elice la capete. Problema este că utilizatorul trebuie să controleze umbrela cu o telecomandă cu două mâini pentru a se asigura că obiectul rămâne deasupra capului, ceea ce înseamnă că nu prea poți să folosești gadgetul atunci când mergi la cumpărături, scrie Daily Mail.

Cu toate acestea, inventatorul intenționează să creeze o versiune mai bună, care să poată urmări și autonom persoana care se află sub ea.

Noua invenție este opera unui celui care administrează canalul YouTube „I Build Stuff”.

"Umbrelele nu s-au schimbat în ultimii 4.000 de ani... designul fundamental fiind exact același", spune acesta în videoclip.

"Dar suntem în 2024 - nu ar trebui să mai fie necesar să ținem umbrela în mână. Așa că astăzi voi face prima umbrelă care zboară", continuă inventatorul.

Acesta spune că au mai fost încercări de a construi o umbrelă zburătoare în trecut, dar au eșuat în mare parte din cauza amplasării incorecte a elicelor - atașate de mâner sau deasupra baldachinului, lăsând puțin spațiu pentru circulația aerului.

El a atașat elicele astfel încât să iasă din laturile umbrelei. Dispozitivul constă într-un cadru central în formă de X, din patru brațe din fibră de carbon, care este și puternic, și ușor. Fiecare dintre brațe are o elice și un motor la capăt, făcând ca dispozitivul să semene cu o combinație între o umbrelă și un dronă.

Problema este vântul

Mai multe elemente ale dispozitivului au fost proiectate pe platforma software Onshape după care au fost scoase la o imprimantă 3D și livrate la domiciliul său. Construcția dispozitivului a durat "luni" și a avut probleme la început din cauza firelor prost sudate, dar în cele din urmă a fost gata pentru testare.

Afară, umbrela zburătoare a avut inițial succes, dar o mai mică rafală de vânt a făcut-o să clacheze la a doua încercare, arată videoclipul.

"Primul zbor a mers surprinzător de bine, dar lucrurile au început să meargă apoi prost", a spus YouTuberul. "În timpul celui de-al doilea zbor, umbrela a început să clacheze și am reușit cu greu să o prind înainte să se izbească de un gard."

Într-o altă încercare, a doua zi, umbrela zburătoare a început să "vibreze extrem de violent" după care a căzut la pământ – și nu era nici măcar vreme ploioasă. Între timp, o soluție a făcut ca dispozitivul să fie "mai stabil decât înainte", dar încă nu este clar dacă rezistă la ploi substanțiale.

"Acest lucru mă protejează într-adevăr de ploaie... nu ploua foarte tare, dar cred că acest lucru poate rezista la condiții mult mai dure, doar probabil nu și la vânturi mai puternice", spune inventatorul.

Cu toate că trebuie să controleze umbrela pentru a o menține deasupra capului în timp ce se mișcă, inventatorul intenționează să construiască o altă versiune "autonomă" care să îl poată urma inteligent.

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor