Sateliţii Starlink ai lui Musk şi cei ai OneWeb, aproape de coliziune în spaţiu. Cum a avut loc incidentul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă

Sateliţii Space X şi cei ai One Web s-au apropiat la zeci de metri unii de alţii, fiind aproape de coliziune, înainte de a fi atenţionaţi de Forţa Spaţială americană, relatează insider.

Agenţia guvernamentală spaţială a SUA a transmis alerte roşii ambelor companii după ce a observat că sateliţii se apropiaseră la circa 58 de metri.

Incidentul a avut loc weekendul trecut. Publicaţia The Verge a raportat că este primul incident de acest fel în contextul în care cele două companii îşi dezvoltă reţeaua de sateliţi pentru internet de mare viteză în spaţiu.

One Web, cu cartiere la Londra şi Virginia, şi-a lansat în vara anului trecut cea de-a doua tranşă de sateliţi, 34, din cei 650 pe care vrea să-i elibereze pe orbită, la 1.200 km deasupra Pământului.

De partea cealaltă, Space X lansase în vara anului trecut 240 de sateliţi şi a primit aprobare pentru a instala alţi 12.000 de sateliţi pe orbită.

Evenimentul a fost provocat de eliberarea a 36 de sateliţi One Web, iar aceştia au trebuit să-şi croiască drum prin reţeaua Starlink pentru a atinge altitudinea pe orbită, în condiţiile în care constelaţia de sateliţi Space X orbitează cu 550 de kilometri mai jos.

O eventuală coliziune ar fi sporit numărul deşeurilor plutind în spaţiu şi ar fi putut duce la alte ciocniri cu obiectele spaţiale din apropiere.

Potrivit lui Chris McLaughlin, responsabilul de conducere, reglementare şi angajamente de la OneWeb, în timp ce cele două echipe încercau să se coordoneze, au descoperit că Space X îşi dezactivase sistemul automat de evitare a coliziunii astfel încât One Web să-şi poată dirija satelitul din drum.

 Acesta îşi exprimase anterior preocupările sale privind lansarea a mii de sateliţi pe orbită de către companiile mari într-un interviu pentru Insider, când a vorbit şi despre strategia de eliberare a tranşei sale sateliţi.

McLaughlin a spus că practica „nu este o cale responsabilă pentru generaţiile viitoare”, precizând că OneWeb are o strategie ceva mai responsabilă privind utilizarea spaţiului.

OneWeb a lansat până acum 146 de sateliţi din cei 648 plănuiţi, ultima tranşă pe 25 martie.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare