Planetele Venus și Jupiter vor face spectacol pe cer în prima noapte de primăvară. Ce spune NASA

0
Publicat:

În prima noapte a primăverii calendaristice, Jupiter și Venus vor părea ca se ating pe cer,  potrivit BBC News. Fenomenul de miercuri este cunoscut sub numele de conjuncție.

Conjuncția lui Mercur și Venus, aliniate deasupra Lunii. FOTO Observatorul Cerro Parana Wikipedia

Atunci când o planetă apare aproape de o lună, o stea sau o altă planetă, vorbim de conjuncție. 

Potrivit NASA, strălucirea lui Jupiter, cea mai mare planetă, și a lui Venus, cea mai strălucitoare planetă, va crea o imagine spectaculoasă. 

Spectatorii vor putea vedea, de asemenea, patru dintre cele mai strălucitoare luni ale lui Jupiter, explică BBC.

În ultimele două săptămâni, planetele au dat senzația că s-au apropiat una de cealaltă, dar în realitate ele se află încă la o distanță de 600 de milioane de km. 

Conjuncțiile sunt fenomene care apar frecvent în sistemul nostru solar.

„Planetele orbitează în jurul Soarelui aproximativ în același plan - planul ecliptic - și astfel trasează traiectorii similare pe cerul nostru”, potrivit NASA.

Deși aceste două planete converg adesea fără „o semnificație astronomică profundă, sunt plăcute de văzut”, precizează NASA.

Momentul apropierii maxime, ca poziție aparentă pe sfera cerească

În astronomie și astrologie, conjuncția este definită ca momentul apropierii maxime, ca poziție aparentă pe sfera cerească, a două corpuri cerești văzute de pe un al treilea (în general Pământul), în timp ce momentul depărtării maxime aparente a două corpuri cerești este numit opoziție.

Datorită faptului că unghiurile dintre planele orbitelor planetelor și Lunii sunt foarte mici, traiectoriile aparente ale planetelor și Lunii sunt foarte apropiate de ecliptică. În consecință, conjuncția este, cu aproximație bună, momentul în care cele două corpuri au aceeași longitudine ecliptică (și, totodată, ascensii drepte apropiate), potrivit Wikipedia.

Se întâmplă ca în serile următoare să fie și luna prin zonă. Și luna, care se mișcă foarte repede pe cer, va fi în locuri diferite, în seri diferite și anume va fi sub Venus pe 22 și între Venus și Jupiter pe 23”, a declarat Adrian Şonka, astronom.  

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul