Paştele şi ştiinţa: Ce spun dovezile istorice despre existenţa lui Iisus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paştele, cea mai veche sărbătoare a credinţelor creştine, are ca scop amintirea patimii, morţii şi învierii lui Iisus Hristos, însă, de-a lungul anilor, oamenii de ştiinţă au dezbătut dovezile existenţei Mântuitorului.

Giulgiul din Torino

Giulgiul din Torino este o pânză de in în care se presupune că ar fi fost înfăşurat Iisus după crucificare. Pe material este imprimată imaginea corpului unui om care prezintă semne de agresiune fizică, în special semne specifice crucificării.

Giulgiul este păstrat în catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul” din Torino, şi este considerat de creştini ca fiind una din dovezile existenţei lui Hristos.

Totuşi, oamenii de ştiinţă au descoperit, prin datarea cu radiocarbon, faptul că pânza nu este din timpul vieţii lui Iisus, ci din secolul al XIV-lea, chiar perioada în care a apărut pentru prima dată în scrierile istorice.

În anul 1390, episcopul francez Pierre d’Arcis a afirmat că imaginea lui Iisus pe giulgiu a fost pictată „cu viclenie”, lucru atestat şi de artistul care a pictat-o.

Manuscrisele sacre din Marea Moartă

Una din cele mai importante descoperiri arheologice care chiar datează din timpul vieţii Mântuitorului, Manuscrisele Sacre, ar putea, sau nu, constitui dovezi ale existenţei acestuia.

Documentele din papirus au fost descoperite într-o peşteră din Israel, în anii 1940. Acestea au fost scrise între anii 150 î.Hr. şi 70 d.Hr.

Deşi documentele descriu un aşa-numit „învăţător al dreptăţii”, nu se ştie dacă este vorba de Iisus sau oricine altcineva.

Coroana de spini

Biblia spune că, înainte de a-l crucifica, soldaţii romani i-au făcut lui Iisus o coroană de spini, pe care i-au pus-o pe cap în bajocură.

Mulţi creştini cred că această coroană de spini încă există, chiar dacă bucăţi din ea sunt împrăştiate în toată Europa.

Totuşi, o coroană de spini aproape competă este păstrată în catedrala Notre Dame din Paris. Deşi s-a descoperit că aceasta există de cel puţin 16 secole, coroana nu datează din timpul existenţei lui Iisus.

Biblia

Cel mai folosit argument al existenţei lui Iisus este, desigur, Biblia.  Marii savanţi spun că evangheliile după Matei, Marcu, Luca şi Ioan au fost scrise de patru dintre discipolii lui Hristos în deceniile următoare crucificării lui.

Totuşi, există şi alte evanghelii scrise în perioada apropiată vieţii lui Iisus. Comparate, sunt multe detalii despre viaţa sa care diferă, însă sunt şi multe informaţii care se potrivesc, iar după multe secole de analiză, marii savanţi au reuşit să contureze un profil general al omului Iisus.

„Ştim câteva lucruri despre Iisus cel istoric – mai puţine decât cred creştinii, dar mai multe decât cred scepticii”, a declarat Marcus Borg, unul din savanţi, autor şi profesor retras al Universităţii Statului Oregon. „Deşi unele cărţi recente au negat existenţa lui Iisus, dovezile care o adeveresc sunt persuasive pentru majoritatea savanţilor, fie ei creştini sau nu”.

Aşadar, în prezent nu există dovezi clare ale vieţii Mântuitorului, însă nu există nici dovezi care să-i conteste existenţa.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”