Oamenii de ştiinţă spun că o cometă care se îndreaptă către Pământ ar putea fi un vizitator dintr-un alt sistem solar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astronomii cred că acesta ar putea fi cel de-al doilea obiect interstelar care trece prin sistemul nostru solar, după cel descoperit în 2017.

Orbita cometei este una bizară, şi sugerează că aceasta ar putea să fi sosit în sistemul nostru solar din altă parte, conform oamenilor de ştiinţă. Spre deosebire de orbita eliptică pe care o are un obiect din sistemul nostru solar, în timp ce se roteşte în jurul Soarelui, mişcarea cometei este mai mult hiperbolică, sugerând că s-ar afla într-o călătorie prin sistemul nostru solar, şi nu în jurul acestuia.

În 2017 a fost observat primul obiect interstelar ajuns în sistemul nostru solar, denumit 'Oumuamua, care a captivat oamenii de ştiinţă. Se cunosc în continuare foarte puţine detalii despre acesta, iar comportamentul său a fost atât de ciudat încât unii au sugerat că ar fi de fapt o navă spaţială.

Dacă acest nou obiect este un alt vizitator interstelar, ar putea oferi mai multe date cu privire la 'Oumuamua şi ne-ar putea permite să înţelegem cum ajung astfel de obiecte să fie ”aruncate” prin univers, arată cei de la Independent.

Cometa a fost descoperită de astronomul amator Gennady Borisov, care l-a văzut printr-un telescop pe care l-a făcut el însuşi. Ulterior, Borisov a postat descoperirea pe internet şi alţi cercetători au confirmat-o.

Unul din lucrurile care au făcut ca 'Oumuamua să fie atât de greu de cercetat este faptul că oamenii de ştiinţă au observat obiectul în momentul în care ieşea din sistemul nostru solar, având astfel un timp foarte redus de a-l observa. Noua cometă pare să fie predispusă la o şedere mai lungă, astfel încât astronomii ar putea avea o oportunitate reală de a o cerceta şi a afla originea sa.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare