Oameni cu „superputeri”: cazuri pe care ştiinţa nu le poate explica pe deplin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când te gândeşti la supereroi, inevitabil îţi vin în minte Superman, Spiderman sau cei din X-Men. Sunt şi alţi “supereroi”, iar cazurile lor sunt cu mult mai interesante decât mutaţiile creaţiilor Marvel.

Oamenii în cauză, care dispun de “superputeri”, ar putea părea banali la prima vedere. Cei mai mulţi sunt capabili să picteze foarte bine legaţi la ochi ori sunt genii care pot să efectueze calcule complicate pe care doar computerele pot să le realizeze sau persoane care îşi amintesc fiecare detaliu din vieţile lor. Pe scurt, au abilităţi speciale, dar sunt câteva persoane care se remarcă dintre aceştia.

Caracteristicile prin care ei au captivat lumea depăşesc bariera de înţelegere a comportamentului uman şi devin subiecţi de cercetat de către oamenii de ştiinţă. Mediafax informează, citând collective-evolution.com, despre abilităţile care îi scot în evidenţă pe aceşti oameni.

Ingo Swann vede la distanţă cum vezi tu cu binoclul

CIA, NSA şi Universitatea Stanford au colaborat în cadrul unui studiu ce a vizat fenomenele parapsihologice. Experimentul, întins pe durata a peste două decenii, a inclus şi vederea la distanţă. Această “vederee la distanţă” se referă la capacitatea unei persoane de a descrie cu mare precizie un obiect aflat din punct de vedere geografic la sute de mii de kilometri de locul în care se află aceasta. Este vorba despre o capacitate specială care nu este deţinută de un singur om, ci de mai mulţi, iar acest lucru reprezintă un fapt verificat.

În acele experimente, mai multe persoane au fost capabile să descrie obiecte distincte, aflate în încăperi separate, dar şi obiecte îndepărtate, aflate în zone în care acele persoane nu au călătorit niciodată. Specialiştii spun că această "superputere" constă în proiecţia conştiinţei în afara trupului şi trimiterea ei într-un loc aflat la mare depărtare de locul în care se află trupul persoanei respective.

Ingo Swann a fost unul dintre participanţii la experiment şi a fost capabilă să "vadă" şi să descrie un inel din jurul planetei Jupiter despre care oamenii de ştiinţă nu ştiau că exista la acea vreme. Ingo a reuşit apoi să "vadă" şi Luna, dar şi alte fenomene ciudate, cu ajutorul puterii sale pe care mulţi o includ în domeniul parapsihologiei.

Uri Geller a devenit popular datorită telechineziei

Un alt exemplu impresionant provine din cercetările întreprinse de fizicianul şi inginerul din domeniul aerospaţial Jack Houck. Alături de colonelul J.B. Alexander, Houck a întreprins o serie de experimente pentru a testa validitatea telechineziei (n.red.: mişcarea obiectelor cu puterea minţii). În acele experimente, participanţii erau învăţaţi cum să îşi iniţieze puterile telechinezice, folosind diverse obiecte din metal.

Ei au putut astfel să îndoaie acele obiecte din metal doar prin puterea minţii, fără să aplice niciun fel de forţă manuală asupra lor. Au existat şi o serie de rapoarte despre mai mulţi indivizi (cei mai mulţi fiind copii) care erau capabili să "teleporteze" obiecte fizice întregi, dintr-un loc în altul.

Un caz notabil este cel al lui Uri Geller, care, în timp ce ţinea o prelegere în clădirea Capitoliului din Washington, a reuşit să curbeze o lingură în faţa invitaţilor săi, fără să aplice nicio forţă de ordin mecanic asupra ei. Lingura a continuat să se îndoaie şi după ce Uri Geller a "lăsat-o" să cadă pe masă şi şi-a reluat discursul.

Totuşi, experimentul se poate sau nu să fi fost o farsă, dar că fluxul conştiinţei are anumite efecte măsurabile asupra lumii materiale a fost deja foarte exploatat în literatura SF. În realitate, experimentul celor două fante cuantice este un exemplu în acest sens. Deşi savanţii au observat aceste tipuri de fenomene, nu au putut deocamdată să le explice.

Stephen Wiltshire, autistul artist, şi “omul de gheaţă” Wim Hof

Stephen Wiltshire, diagnosticat cu autism la vârsta de trei ani, este un artist care desenează şi pictează peisaje urbane extrem de detaliate. El are capacitatea de a observa timp de doar câteva secunde fotografii ale unor oraşe şi apoi le reproduce în desenele sale cu o precizie extraordinară. Astfel, Stephen Wiltshire a reuşit să deseneze, din memorie, o imagine aeriană a oraşului Singapore, în cele mai mici detalii.

Wim Hof a stârnit nedumerire în rândul comunităţii ştiinţifice atunci când, folosindu-se doar de meditaţie, a reuşit să stea scufundat în gheaţă timp de aproape două ore, fără ca temperatura internă a corpului său să se modifice în vreun fel. Reuşita sa este remarcabilă şi se înscrie în seria de dovezi care atestă importanţa rolului pe care conştiinţa îl joacă asupra felului în care corpul uman reacţionează la diverşi stimuli sau la diverse situaţii.

După ce a reuşit să îşi menţină neschimbată temperatura internă a corpului în acel experiment, Wim Hoff a escaladat Muntele Everest în pantaloni scurţi, a rezistat cu brio răului de altitudine, a alergat maratonul din deşertul Namib fără să bea apă şi a demonstrat, într-un laborator medical specializat, faptul că este capabil să îşi influenţeze la comandă propriul sistem nervos vegetativ şi sistem imunitar.

Călugării budişti care “ard”

În timpul unei vizite într-o mănăstire îndepărtată în anii 1980, Herbert Benson, profesor de medicină la Universitatea Harvard, şi colegii săi au studiat un grup de călugări din Munţii Himalaya care puteau, prin Tum-mo (o tehnică yoga), să îşi mărească temperatura la nivelul degetelor de la mâini şi de la picioare cu aproximativ 17 grade Celsius. Este o diferenţă de temperatură considerabilă, iar cercetătorii nu ştiu nici până la acest moment cum puteau acei călugări să genereze o astfel de căldură.

Lucrurile nu se opresc aici, pentru că aceiaşi cercetători au studiat un grup de călugări budişti iniţiaţi în tehnici avansate de meditaţie, în Sikkim, în India, şi au constatat că acei călugări puteau să îşi reducă activitatea metabolismului cu 64%.

În 1985, cercetătorii de la Universitatea Harvard au realizat o înregistrare video în care acei călugări budişti reuşesc să usuce cearşafuri ude şi reci doar cu ajutorul căldurii generate de corpurile lor. Călugări care îşi petrec nopţile reci de iarnă dormind afară, la altitudinea de peste 4.500 de metri, în Munţii Himalaya, nu reprezintă nici ei ceva neobişnuit pentru locuitorii din acele zone.

Daniel Tammet, un om cu un creier “de computer”

În 2004, Daniel Tammet a devenit cunoscut după ce a "recitat" din memorie primele 22.414 zecimale ale constantei matematice Pi (n.red.: cunoscut de mai toată lumea drept 3,14), în 5 ore şi 9 minute, fără să comită vreo eroare. Performanţa sa a fost înregistrată la Muzeul de Istorie a Ştiinţei din Oxford şi a reprezentat un record european.

În acelaşi an, Daniel Tammet a fost diagnosticat cu sindromul savantului autist. El poate să realizeze o serie de sarcini mintale complexe şi să înveţe cu o rapiditate de care minţile "normale" nu sunt capabile. Tammet spune că diferenţele dintre minţile savante şi minţile nonsavante au fost exagerate de reprezentanţii industriei medicale. El consideră că aceste capacităţi uluitoare nu reprezintă rezultatul unui “capriciu” genetic, ci mai degrabă rezultatul unei forme bogate şi complexe de gândire asociativă şi imaginaţie.

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”