O reuşită cu adevărat revoluţionară: creierul uman artificial a fost creat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Faptul că în laborator poţi crea aproape orice, inclusiv ţesut uman, nu mai este un şoc pentru nimeni. Totuşi, cercetătorii au reuşit să creeze mai nou un creier.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea de Stat din Ohio au anunţat că au obţinut primul creier uman aproape complet format în laborator, în cadrul unui studiu care ar putea să ducă la o accelerare spectaculoasă a cercetărilor din domeniul maladiei Alzheimer.

Dacă savanţii americani vor obţine licenţa pentru a putea să comercializeze această invenţie, cercetările ştiinţifice din domeniul unor boli şi afecţiuni neurologice precum Alzheimer şi autism vor fi considerabil accelerate.

“Puterea acestui model de creier constă în faptul că se potriveşte foarte bine cu sănătatea umană, pentru că ne oferă opţiuni mai bune şi mai relevante în ceea ce priveşte testarea şi dezvoltarea unor medicamente şi terapii", susţine unul dintre cercetători.

Vezi cât de importantă este această reuşită medicală!

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare