O nouă predicţie „apocaliptică“: ce este Luna Roşie şi ce se întâmplă pe 4 aprilie?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luna Roşie va avea loc pe 4 aprilie 2015

Luna va oferi un spectacol pe cer în acest weekend, când va avea o culoare roşiatică de vineri până duminică. E al treilea fenomen de acest fel din 2014 încoace, iar unii credincioşi consideră că este un semn al Apocalipsei.

Luna Roşie e un eveniment astronomic destul de rar care are loc în America de Nord, Asia şi Australia anul acesta. Luna îşi va schimba, aparent, culoarea, devenind mai roşiatică. Acest lucru se întâmplă practic în cadrul unei eclipse de Lună. Nu toate aceste evenimente sunt eclipse totale, dar la un interval de timp există şi o tetradă, adică patru eclipse totale consecurive.

Cele patru eclipse totale au loc la câteva luni distanţă, iar această ordine a influenţat şi opinii apocaliptice asupra evenimentului. Astfel, pe 4 aprilie 2015 va avea loc Luna Roşie, care urmează celor din 15 aprilie 2014 şi 8 octombrie 2014. Următoarea Lună Roşie va avea loc pe 28 septembrie.

Credincioşii citează din Biblie şi spun că Luna Roşie prevesteşte a doua venire a lui Iisus. "Soarele se va întuneca, iar Luna sângerie, înainte de ziua infiorătoare când se va întoarce Dumnezeu pe Pământ", este citatul din Biblie. Astfel, credincioşii susţin că se vor întâmpla lucruri teribile în această zi.

Ce este o Lună roşie?

Eclipsele totale de Lună sunt rare - una la trei eclipse. Astfel, 4-5 eclipse lunare pot fi văzute pe Pământ într-un deceniu. Dar există o tetradă lunară care înseamnă că eclipsa totală se petrece de patru ori consecutiv.

În momentul de faţă suntem în cadrul unei tetrade lunare. Prima eclipsă totală a avut loc pe 15 aprilie 2014, a urmat cea de pe 8 octombrie 2014, iar acum, pe 4 aprilie 2015 va avea loc a treia consecutivă. Următoarea eclipsă va avea loc pe 28 septembrie 2015 şi va fi tot una totală.

Potrivit datelor NASA, în acest secol vom avea opt tetrade. Prima a avut loc în 2003, iar următoarea are loc chiar acum.

Teorii apocaliptice ale Lunii roşii

Luna roşie e considerată de unii credincioşi o previziune a Apocalipsei. Astfel, în cartea lui Ioel din Vechiul Testament există citatul "Soarele se va întuneca, iar Luna sângerie, înainte de ziua infiorătoare când se va întoarce Dumnezeu pe Pământ".

Luna Roşie este menţionată şi în alte versete din Biblie. În 2008, un pastor american a prezis că a doua venire a lui Iisus va avea loc în toamna lui 2015, după ce a descoperit un pattern. Acest pattern e, de fapt, tetrada lunară. Mark Blitz consideră că, după 2.000 de ani, Dumnezeu va veni din nou pe Pământ.

John Hagee, un alt pastor american, consideră că ne pregătim de apocalipsă în momentul acesta. Potrivit declaraţiilor sale din presă, în Israel se vor petrece imagini dramatice. Hagee a ignorat faptul că în ultimii 2.000 de ani au existat 62 de tetrade lunare. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare