O nouă cometă foarte strălucitoare poate fi văzută cu ochiul liber. Punctul maxim de strălucire e în octombrie

0
Publicat:

Pasionații de astronomie ar putea avea parte de cel mai „luminos” eveniment al anului în această toamnă, când o cometă neobişnuit de strălucitoare ar trebui să fie vizibilă chiar şi cu ochiul liber.

A3, suprinsă în Noua Zeelandă de Max Inwood. Foto: Facebook/Max Inwood

Cometa a fost observată pentru prima dată în ianuarie 2023, de Observatorul Tsuchinshan din China, iar ulterior a fost detectată independent de Sistemul de alertă ATLAS (Asteroid Terrestrial-impact Last Alert System) al NASA, de unde şi numele complet al acestui corp ceresc, C/2023 A3 (Tsuchinshan-ATLAS). Oamenii de ştiinţă îi spun, însă, pe scurt cometa A3 şi îi monitorizează evoluția, observând cum străluceşte din ce în ce mai puternic și se apropie de vizibilitatea sa maximă.

Ar trebui să fie vizibilă în emisfera nordică începând de acum, deși înainte de răsărit va fi foarte jos, la orizont. Dar cele mai spectaculoase privelişti pe cerul toamnei sunt așteptate la mijlocul lunii octombrie, când ar putea deveni vizibilă chiar și cu ochiul liber, relatează BBC.

La scurt timp după ce a fost observată pentru prima dată, s-a speculat că ar putea fi una dintre cele mai strălucitoare comete din ultimii ani, dar acest lucru este greu de anticipat, deoarece, spun specialiştii, cometele strălucitoare sunt cel mai adesea extrem de  imprevizibile.

Spre deosebire de asteroizi, care sunt făcuți în întregime din rocă, cometele sunt compuse din gheață, rocă și gaze. Pe măsură ce se apropie de Soare, căldura face ca gheața lor să se transforme în gaze și să elibereze particule de praf prinse în gheață, formând spectaculoasa lor coadă.

„Cometele strălucitoare sunt destul de rare, așa că, dacă aveți ocazia să vedeți una, nu rataţi ocazia, chiar dacă trebuie să folosiți un binoclu pentru a distinge coada și caracteristicile. Sunt absolut fantastice!”, a spus Robert Massey, director executiv adjunct al Royal Astronomical Society.

În următoarea săptămână, Tsuchinshan-ATLAS (A3) ar trebui să fie vizibilă în emisfera nordică, jos, spre Est, înainte de răsărit, cu un telescop sau cu un binoclu. După 12 octombrie, însă, sunt şanse mai mari ca ea să fie vizibilă chiar şi cu ochiul liber, dar, de această dată, spre Vest.

Deși ar putea deveni la fel de strălucitoare ca Neowise, care a fost o priveliște impresionantă în timpul pandemiei din 2020, oamenii de știință spun că este puțin probabil să depășească acea strălucire. Cu toate acestea, dacă cerul este senin și condițiile sunt favorabile, această cometă ar putea constitui unul dintre cele mai captivante evenimente astronomice ale anului.

„Cometele sunt imprevizibile, nu știm când va apărea următoarea, așa că nu ratați această șansă!”, îndeamnă Robert Massey.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie