O invenţie revoluţionară: sita care separă sarea din apa de mare INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grafenul e un material format din atomi de carbon aşezaţi într-un singur strat

O echipă de cercetători din Marea Britanie a pus la punct o sită pe bază de grafen, capabilă să înlăture sarea din apa de mare, relevă BBC. Invenţia este considerată revoluţionară, fiindcă ar putea rezolva problema apei potabile pentru milioane de oameni.

Noua sită cu oxid de grafen promite randamente mari la filtrarea sărurilor din apă, comparativ cu membranele de desalinizare existente. Până acum, obţinerea de membrane din grafen la scară industrială s-a dovedit anevoioasă, dar echipa de cercetători de la Universitatea din Manchester, condusă de dr. Rahul Nair, a rezolvat o mare parte din probleme folosind un derivat al grafenului, numit oxid de grafen.

Sitele de grafen erau deja cunoscute pentru capacitatea lor de filtrare, reuşindu-se până acum separarea de nanoparticule, molecule organice sau chiar săruri mai complexe. Lucrurile stau diferit în cazul clorurii de sodiu „Ca să faci membrana permeabilă, trebuie să faci orificii în ea. Dar dacă orificiile sunt mai mari de un nanometru, sărurile trec prin ele“, spune dr. Nair. Testele anterioare au arătat că membranele din oxid de grafen se umflă atunci când sunt imersate în apă, iar diametrul orificiilor creşte, ceea ce permite sărurilor să treacă prin ele. Dr. Nair şi echipa sa au arătat însă că e suficient ca membrana să fie prinsă între două plăci de răşină epoxidică pentru a-i opri expansiunea şi, implicit, dilatarea porilor. Potrivit studiului publicat de echipa britanică în revista „Nature Nanotechnology“, limitarea expansiunii membranei le-a permis cercetătorilor şi reglarea proprietăţilor acesteia, permiţând trecerea unei cantităţi mai mari sau mai mici de sare.

„Aceasta este prima oară când s-a demonstrat că putem controla dilatarea porilor din membrană şi că putem realiza desalinizarea apei. Următorul pas este să comparăm performanţele membranei noastre cu cele ale materialelor existente pe piaţă“, spune dr. Nair, precizând că, în prezent, uzinele de desalinizare din toată lumea folosesc membrane polimerice. 

Comentând studiul, dr. Ram Devanathan, de la Laboratorul Naţional Pacific Northwest din Richland, SUA, spune că „separarea selectivă a ionilor prin restricţionarea lor fizică deschide calea obţinerii unor membrane ieftine pentru desalinizare“. „Ţinta finală este obţinerea unui dispozitiv de filtrarea care să producă apa potabilă din apa de mare sau din apa menajeră cu un consum minim de energie“, a conchis dr. Devanathan. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort