Noua rachetă NASA va fi lansată spre Lună peste 12 zile VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Racheta SLS a NASA pentru misiunea Artemis Foto EPA EFE

Noua rachetă gigantică SLS a NASA a sosit miercuri dimineaţă la rampa de lansare de la Cape Canaveral din Florida înaintea decolării spre Lună prevăzute peste 12 zile, informează AFP.

Această misiune va marca zborul inaugural al amplului program american destinat revenirii pe Lună, denumit Artemis, conform Agerpres.

Artemis 1 este o misiune fără astronauţi la bord, realizată în scopul testării rachetei şi a capsulei ataşată acesteia, astfel încât zborurile cu echipaj uman să se desfăşoare în deplină securitate spre Lună începând cu 2024. 

Racheta, denumită SLS (acronimul de la Space Launch System), se află în dezvoltare de peste un deceniu şi va deveni, după ce va fi lansată, cea mai puternică din lume. Măsoară 98 de metri în înălţime. 

   

A fost instalată pe legendara platformă de lansare 39B, după ce a fost transportată timp de 10 ore prin noapte de la unitatea de asamblare. 

''Nouă tuturor celor care ridicăm privirile către Lună, visând la ziua când umanitatea va reveni pe suprafaţa Lunii, prieteni, se va întâmpla, ne vom întoarce'', a declarat la începutul lunii Bill Nelson, administratorul NASA, cu prilejul unei conferinţe de presă. 

Capsula Orion va fi propulsată până la Lună, şi chiar la 64.000 de kilometri mai departe, aventurându-se mai departe decât oricare alt vehicul spaţial ce poate transporta echipaje umane de până acum. 

La revenirea în atmosfera terestră, scutul termic va trebui să suporte o viteză de aproape 40.000 de kilometri pe oră şi o temperatură pe jumătate la fel de caldă ca suprafaţa Soarelui.

Lansarea este preconizată pentru 29 august, ora locală 08:33. În cazul în care condiţiile atmosferice nu vor fi favorabile, alte ferestre de lansare vor fi 2 sau 5 septembrie. 

Misiunea va avea o durată de 42 de zile până la revenirea în Oceanul Pacific, unde vehiculul va fi recuperat graţie unei ambarcaţiuni a marinei americane. 

În 2024, misiunea Artemis 2 va transporta doi astronauţi pe orbită în jurul Lunii, fără să aselenizeze. Sarcina aselenizării este rezervată echipajului Artemis 3, misiune prevăzută cel mai devreme în 2025. 

Un echipaj uman a ajuns ultima dată pe Lună în cadrul misiunii Apollo 17, din 1972.

Întrucât programul Apollo nu a permis decât bărbaţilor albi să păşească pe Lună, programul Artemis preconizează să trimită prima femeie şi prima persoană de culoare. 

Obiectivul este de a transforma Luna într-o bază pentru dezvoltarea tehnologiilor necesare pentru a trimite oameni pe Marte. 

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile