NASA pregăteşte transmisiunile prin laser şi primul test va fi în octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O simplă lumină pentru foarte multe mesaje de transmis. FOTO NASA

NASA prevede sfârşitul comunicării prin unde radio şi introduce transmiterea mesajelor prin unde laser. Are deja „pe mână“ un astfel de sistem cu un nume care duce cu gândul mai mult la industria bijuteriilor sau la cea a modei.

NASA va folosi, în viitor, sisteme de comunicare prin unde laser denumite Optical Payload for Lasercomm Science (OPALS), anunţă agenţia pe site-ul oficial. Dincolo de jargonul NASA, opalul este un mineral amorf şi are o culoare variabilă, de la incolor la cenuşiu, roşu, brun, galben - mai rar din cauza unor impurităţi -, portocaliu sau roşcat de cupru (numite „opale de foc“).

Primele teste pe sistemul OPALS vor începe în octombrie. Expeditorul se va regăsi pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), iar datele video vor fi colectate de centrul din Wrightwood, California. Perioada de testare se va întinde pe aproximativ trei luni, dar fiecare test în parte nu va dura mai mult de două minute şi jumătate.  

„Folosirea acestui sistem de raze laser, care pot fi de sute sau mii de ori mai înguste decât cele radio, ne va permite să atingem rate mai ridicate de transfer“, a spus Bogdan Oaida, inginerul la sistemul OPLAS de la Jet Propulsion Laboratory. El a mai declarat că procesul nu va fi atât de simplu pe cât pare în teorie. „Este ca şi cum ai încercat să îndrepţi laserul către o zonă de diametrul unui fir de păr de la o distanţă de 6-9 metri.“

Propriu-zis, testul va fi pornit de pe Pământ. Va fi trimisă o rază laser către ISS şi acolo o cameră video o va monitoriza. Timp de peste două minute ar trebui transmise câteva materiale video. NASA a mai avut de curând un experiment similar cu lasere. A trimis-o pe Mona Lisa, pixel cu pixel, direct pe Lună.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein