Inelul descoperit în jurul unei planete minore îi uluieşte pe astronomi

0
Publicat:

Planeta minoră Quaoar le-a furnizat astronomilor câteva surprize, în contextul în care acest corp ceresc pluteşte în spaţiu într-o zonă extrem de rece de la periferia Sistemului Solar, informează Reuters, citată de Agerpres.

Redare artistică a planetei minore Quaoar si a inelului său. FOTO ESA

Descoperirea unui inel în jurul lui Quaoar, asemănător celui care înconjoară planeta Saturn, a fost anunțată miercuri. Descoperirea lui sfidează însă cunoştinţele existente despre zonele în care astfel de inele pot să se formeze, fiind localizat mult mai departe de zonele considerate în prezent favorabile unui astfel de fenomen.

Distanţa la care se află inelul lui Quaoar (planetă minoră denumită după zeul creaţiei din mitologia unui trib amerindian) îl plasează într-o zonă în care oamenii de ştiinţă cred că particulele ar trebui să se unească mai degrabă cu uşurinţă în jurul unui corp ceresc pentru a forma un satelit natural decât să rămână sub forma unor componente separate în cadrul unui disc.

Quaoar  a fost descoperită în 2002 și este definită în prezent ca o planetă minoră. Ea a fost propusă pentru a fi inclusă în categoria planetelor pitice, deşi nu a primit deocamdată acest statut oficial.

Quaoar are un diametru de circa 1.110 kilometri și  este de aproximativ trei ori mai mică decât Luna şi de două ori mai mică decât planeta pitică Pluto.

 Planeta are și o lună mică

Quaoar are şi o mică lună, Weywot, denumită după fiul zeului Quaoar din mitologia amerindiană, ce are un diametru de 170 de kilometri şi orbitează dincolo de inelul recent descoperit.

Quaoar se află la o distanţă de 43 de ori mai mare decât cea dintre Terra şi Soare. Inelul său, un disc compus dintr-o aglomerare de particule acoperite cu gheaţă, este localizat la 4.100 de kilometri depărtare de centrul lui Quaoar și are un diametru de circa 8.200 de kilometri.

„Sistemele de inele ar putea fi formate din resturi provenite din acelaşi proces de formare care a dat naştere corpului central sau ar putea să se fi format dintr-o coliziune cu un alt corp ceresc, ce a fost captat apoi de corpul central. Pentru moment, nu avem indicii despre felul în care s-a format inelul lui Quaoar", a spus astronomul Isabella Pagano, coautoare a studiului şi directoare a Observatorului din Catania, administrat de Institutul Naţional de Astrofizică din Italia (INAF).

Cum a putut Quaoar să evite regula

Teoretic, materialul aflat pe orbite situate atât de departe  ar trebui să se unească şi să formeze o lună. Întrebarea pe care și-o pun astronomii este cum a putut Quaoar să evite această regulă?

Avem în vedere câteva explicaţii posibile: un inel format din resturi, rezultate dintr-un impact potenţial perturbator cu o lună a lui Quaoar, ar supravieţui pentru o perioadă foarte scurtă de timp - însă probabilitatea de a observa aşa ceva este extrem de mică. O altă posibilitate este aceea că teoriile despre agregarea particulelor îngheţate trebuie să fie revizuite şi că particulele ar putea să nu se grupeze întotdeauna în corpuri mai mari la fel de repede pe cât ne-am aştepta noi",  a declarat Isabella Pagano, potrivit Agerpres.

"

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG