India a stabilit un nou record: cel mai mare număr de sateliţi lansaţi în spaţiu simultan, la bordul unei rachete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia spaţială a Indiei a stabilit, miercuri, un nou record mondial după ce a reuşit lansarea în spaţiu a 104 sateliţi la bordul unei singure rachete.

Reuşita Organizaţiei Indiene de Cercetare Spaţială ( Indian Space Research Organization, ISRO, n.r.) a fost posibilă cu ajutorul rachetei Polar Satellite Launch Vehicle (PSLV) care, în ultimii 23 de ani, a pus pe orbită, excluzând lansarea de miercuri, 122 de sateliţi. Anterior, cel mai mare număr de sateliţi transportaţi de PSLV a fost 22, într-o misiune din iunie 2016.

Recordul anterior privind cel mai mare număr de sateliţi trimişi în spaţiu la bordul unei singure rachete aparţinea rachetei ruseşti Dnepr, care a pus pe orbită 37 de sateliţi în iunie 2014.

Racheta indiană a decolat de la Centrul Spaţial Satish Dhawan din Sriharikota, India, iar încărcătura sa a conţinut 88 de sateliţi, numiţi Doves, ai firmei americane Planet, a căror misiune este de a realiza imagini de înaltă rezoluţie ale Pământului. Compania americană mai are în spaţiu alţi 50 de sateliţi din gama Doves, iar cu cei 88 lansaţi miercuri se ajunge la cea mai mare flotă de sateliţi aflată în spaţiu din istorie.

Sateliţii din gama Doves au dimensiuni reduse, de 30 x 10 x 10 centimetri, fiecare cântărind 4,5 kilograme. Doves sunt poziţionaţi pe o orbită terestră joasă, la circa 505 kilometri altitudine.

Totuşi, principala încărcătură a rachetei indiene a fost satelitul de observaţie Cartosat-2, pe care India îl va folosi pentru realizarea de imagini de foarte înaltă rezoluţie, fiind îndreptat spre Pakistan şi China. Cartosat-2 are o greutate de 714 kilograme.

De asemenea, la bordul rachetei s-au mai aflat sateliţi ai unor companii din Israel, Israel, Kazakhstan, Olanda, Elveţia şi Emiratele Arabe Unite.

Masa totală a celor 104 sateliţi lansaţi în spaţiu este 1.380 de kilograme.

Lansarea a avut loc miercuri la ora 3.30 GMT, 1.30 ora României.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui