Încălzirea globală se accentuează. Ultimii 8 ani, cei mai călduroşi înregistraţi vreodată

0
Publicat:

Dacă proiecţiile pentru acest an se vor confirma, cei opt ani din perioada 2015-2022 vor fi cei mai calzi ani înregistraţi vreodată, a avertizat duminică Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), relatează AFP.

Temperatura medie între 2013-2022 este estimată la 1,14 grade Celsius, Foto: green-report.ro

În timp ce summitul COP27 începe, planeta noastră trimite un semnal de primejdie", a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, într-un mesaj video difuzat la conferinţa ONU privind schimbările climatice COP27, de la Sharm el-Sheikh, informează Agerpres.

Această „cronică a haosului climatic arată atât de clar că schimbarea are loc cu o viteză catastrofală, devastând vieţi pe fiecare continent", a adăugat el, cerând ca „acţiuni ambiţioase şi credibile" să fie abordate în cele două săptămâni ale acestei conferinţe climatice desfăşurate în Egipt.

Cu o temperatură medie estimată cu 1,15 grade Celsius mai mare decât în perioada preindustrială, se aşteaptă ca anul 2022 să se situeze „doar" pe locul al cincilea sau al şaselea al acestor cei mai calzi ani înregistraţi vreodată, datorită influenţei neobişnuite, pentru al treilea an consecutiv, al fenomenului la La Ninia care antrenează o scădere a temperaturii.

Dar acest lucru nu inversează tendinţa pe termen lung; este doar o chestiune de timp până când se va înregistra un nou an mai cald", a insistat agenţia specializată a ONU.

Dovadă a acestei tendinţe, „cei opt ani din 2015 până în 2022 vor fi probabil cei mai calzi opt ani înregistraţi vreodată", a estimat OMM, care îşi va publica evaluarea finală în 2023.

Temperatura medie în deceniul 2013-2022 este estimată la 1,14 grade Celsius peste cea din perioada preindustrială, faţă de 1,09 grade Celsius în perioada 2011-2020.

Acordul de la Paris urmăreşte să limiteze încălzirea globală cu mult sub două grade Celsius, chiar cu 1,5 grade Celsius.

„Concentraţiile de CO2 din atmosferă sunt atât de mari încât obiectivul de 1,5 grade Celsius (...) este abia de domeniul posibilului", a declarat duminică directorul OMM, Petteri Taalas.

Este deja prea târziu pentru mulţi gheţari şi topirea va continua timp de sute sau chiar mii de ani, cu consecinţe majore pentru aprovizionarea cu apă", a adăugat el.

Planeta a fost, de asemenea, lovită în acest an de o avalanşă de evenimente extreme, de la inundaţii istorice în Pakistan până la valuri de căldură repetate în Europa şi seceta prelungită în Cornul Africii.

Ştim că unele dintre aceste dezastre, inundaţiile şi canicula din Pakistan, inundaţiile şi cicloanele din sudul Africii, uraganul Ian, valurile de căldură extreme şi seceta din Europa nu ar fi fost atât de grave fără schimbările climatice", a declarat Friederike Otto, climatolog la Imperial College din Londra.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată